ZODII. Cum să-i spui ADIO în funcţie de zodie
Zodiile reacţionează diferit în momentul în care vine timpul să li se spună adio.
Berbec
Berbecii simt nevoia de obicei să fie activi tot timpul. Aceștia sunt foarte optimiști, aleg să privească partea frumoasă a vieții și sunt curioși de lucrurile frumoase pe care viață urmează să le ofere. Este foarte dificili pentru ei să vadă partea rea în această situație, ceea ce este și în favoarea persoanei de la care își iau la revedere.
Taur
Taurii sunt extrem de înțelegători. Atunci când prietenii sau familia au nevoie de ei, aceștia vor fi acolo indiferent de moment sau situatie. Sunt răbdători și devotați, și chiar dacă cineva nu este gata să spună ultimul la revedere, ei sunt dispuși să aștepte până va fi momentul potrivit.
Gemeni
Gemeni se descurcă foarte bine la momentul în care își vor lua adio. Sunt expresivi, afectuoși și întotdeauna știu ceea ce trebuie să zică. Cu toate că sunt buni în aceste discuții, pot fi și indecişi. Câteodată, se tem să spună prea multe într-un moment mai serios. Din această cauză, momentele de adio pot fi mai extravagante, precum o petrecere sau un cadou, asta deoarece au tendința de a fi creativi.
Rac
Racii tind să devină emotivi și sentimentali în aceste momente. Ei sunt dispuși să ajute tot timpul și sunt foarte apropiați de familie, așa că momentul în care sunt nevoiți să spună adio este puțin cam dur pentru ei.
Leu
Poate dura ceva până când vor putea înțelege ceea ce simt, astfel încât ar trebui să își acorde un timp de gândire, până când vor fi siguri că va reuși să spună ceea ce simt.
[citeste si]
Fecioară
Nativii din Fecioară au o metodă mai analitică în ceea ce privește aceste momente, comparativ cu alte zodii. Vor dori să scrie despre acest moment, pentru a fi sigur că au acoperit fiecare detaliu important.
Balanţă
Ei sunt adopții păcii și corectitudinii, iar asta înseamnă că tind spre a lăsa toate resentimentele să dispară, înainte de a fi pregătiți să spună adio.
Scorpion
Potrivit elle.ro, scorpionii nu au niciodată probleme în a-și exprima sentimentele și momentele de adio li se par usoare.
Citiţi continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News