Data publicării:
Zelenski anunță „cifre tragice“: Aproximativ 5.000 de copii au fost deportați
Președintele Volodimir Zelenski acuză Rusia că a dus la deportarea a sute de mii de adulți și aproximativ 5.000 de copii.
Aproximativ 5.000 de copii au fost deportați în Rusia sau în teritoriile estice, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, președintele ucainean Volodimir Zelenski. Președintele a anunțat că se va întâlni duminică la Kiev cu secretarul american al apărării, la Kiev.
"Cifrele sunt tragice... ceea ce avem sunt cifre aproximative. Credem că o jumătate de milion de persoane au fost deportate din teritoriile ocupate în Rusia sau în teritoriile (controlate de Rusia) din est. În ceea ce privește copiii, nu avem un număr exact, îmi amintesc doar că este vorba de aproximativ 5.000”, a declarat Zelenski.
Zelenski a acuzat Rusia că s-a comportat ca naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. "Ceea ce au făcut a fost nazism, au violat copii, toate aceste violuri, nu este doar o manifestare, este nazism".
El a apreciat că toți cei care au emis "ordine rușinoase" vor fi judecați de un tribunal. "Trebuie să mă întâlnesc cu președintele Federației Ruse. Vreau ca el să fie judecat? Nu că aș vrea eu, dar toți cei care au dat acele ordine rușinoase, toți vor fi judecați de un tribunal, sunt convins de acest lucru. Durează ani de zile, dar vom aștepta, dacă cineva ca mine nu trăiește suficient de mult, copiii noștri vor trăi suficient de mult."
El a continuat: "Nu iau în considerare o posibilitate în care (SUA și Marea Britanie) vor înceta să furnizeze arme. Nu avem altă opțiune decât să luptăm pentru pământul nostru și să îl recuperăm. Nu iau în considerare o astfel de alternativă."
Zelenski va renunța la negocierile cu Rusia dacă vor fi cuiși oamenii din Mariupol
În altă ordine de idei, Zelenski spune că Ucraina va renunța la discuțiile cu Moscova dacă Rusia va omorî oamenii din Mariupol și va organiza "pseudo-referendumuri" pentru a crea "pseudo-republici" în zonele ocupate de Rusia.
Secretarul de stat american Antony Blinken și secretarul apărării Lloyd Austin se vor deplasa mâine la Kiev și vor purta discuții cu Zelenski, a declarat președintele ucrainean.
Zelenski a mai spus că SUA trebuie să influențeze alte țări europene să furnizeze arme Ucrainei și că ar dori ca acest lucru să se întâmple mai repede.
Domnul Zelenski a fost întrebat dacă poporul ucrainean este pregătit să trăiască ani de zile într-o stare de pregătire militară precum Israelul. Președintele ucrainean a răspuns: "Vom fi o astfel de țară, am devenit deja o astfel de țară, suntem deja o astfel de țară, suntem o țară care știe că va trebui să ne apărăm țara. Cred că odată ce vom câștiga vom avea cea mai puternică armată, iar în ceea ce privește garanțiile de securitate, vom fi una dintre cele mai puternice țări din Europa".
Zelenski a ținut conferința de presă dintr-o stație de metrou și la un moment dat a trebuit să se oprească pentru a permite trecerea unui tren, conform Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News