Data publicării:

Ziua Marinei. Ceremonii militare, defilări, parade şi concerte, la malul mării

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Garnizoana Mangalia şi administraţia publică municipală organizează, joi, în portul turistic, ceremonii militare şi religioase, defilări, parade şi concerte în contextul celebrării celei de-a 117-a ediţii a Zilei Marinei Române.

Potrivit Primăriei Mangalia, mii de spectatori sunt aşteptaţi să participe de la ora 9,45 la festivităţile organizate de militarii Forţelor Navale Române (FNR), precum şi la exerciţiile aplicate organizate pe mare şi la ţărm, dar şi la jocurile marinăreşti dedicate Zilei Marinei Române.

Conform programului, în port, în rada exterioară şi pe cheu, marinarii îşi vor demonstra abilităţile în exerciţii cu navele militare, cu scafandri de luptă şi infanteriştii marini ce vor folosi muniţie de manevră, precum şi elicoptere şi avioane de atac pentru îndepărtarea unui presupus inamic. Tot în aceeaşi notă, se înscrie şi exerciţiul de pe uscat, pe cheul din Portul Turistic, unde spectatorii au prilejul de a sta destul de aproape de militarii care vor respinge un atac armat de pe mare. În continuare, Zeul Neptun va declara deschise jocurile marinăreşti la care vor avea acces şi spectatorii.

Manifestările se vor încheia la 22:30

"În program vor urma concursuri de ambarcaţiuni cu rame şi vele, dar şi jocurile marinăreşti precum: prinderea porcului la şcondru, trasul de parâmă, alergarea cu oul în lingură, cursa în sac, hora raţelor sau aruncarea bandulei la punct fix", se arată în informarea Primăriei Mangalia.

Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor vor mai cuprinde un concert de muzică de fanfară şi un spectacol artistic susţinut de colaboratorii Cercului Militar, iar, după ora 18,00, celebrarea Zilei Marinei Române va continua cu un spectacol susţinut de Antonia, pe scena plutitoare din Portul Turistic. Tot aici, va concerta Ana Maria Telefca şi vor evolua dansatorii din ansamblul "Zestrea callatiană" şi trupa de mici dansatori, condusă de Oana Pencea.

Manifestările dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia în jurul orei 22,30 cu retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini şi un spectacol pirtotehnic pe cer, deasupra portului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel