Ziua lucrătorilor din penitenciare. Ministrul Alina Gorghiu promite că se va ocupa de optimizarea condițiilor de muncă
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a susținut un discurs cu ocazia Zilei lucrătorilor din penitenciare.
„Ziua de 29 iunie este sărbătorită oficial ca Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare încă din anul 2004, iar în acest an mă bucur că am prilejul să o sărbătorim împreună. Prezența mea astăzi aici este maniera în care înțeleg să vă spun că apreciez munca pe care o depuneți zi de zi în penitenciarele din România și vă mulțumesc dumneavoastră și familiilor dumneavoastră.
Vă apreciez conduita profesională, mai ales în această perioadă cu anumite nemulțumiri manifestate în sistemul de justiție, dar sper în cel mai onest parteneriat. Voi vizita unitățile de penitenciar pentru a vă cunoaște mai bine și pentru a discuta punctual despre problemele și nevoile pe care le aveți, ca să găsim împreună soluții sănătoase.
Doresc să mulțumesc organizaților sindicale pentru deschiderea spre dialog și sunt convinsă că vom identifica cele mai bune soluții în rezolvarea problemelor sistemice: deficitul de personal, infrastructură învechită, locurile de deținere insuficiente, gradul de recidivă.
Țin să vă mărturisesc că am o mica bucurie referitoare la problema recidivei: în anul 2022, România a atins cel mai redus procent de recidiviști în populația încarcerată din ultimii 13 ani: 36%.
În ce privește locurile de detenție insuficiente, la Ministerul Justiției am început deja să lucrăm la rezolvarea acestei probleme, astfel că până sfârșitul anului 2023 vom da în folosință 1275 de locuri noi de detenție, obligație asumată prin Memorandumul Rezmives.
Vom continua să derulam investiții pentru a construi noi locuri de detenție, atât din bugetul propriu, cât și din fonduri europene nerambursabile.
Ne vom preocupa să optimizăm condițiile de detenție din unitățile existente, dar și să îmbunătățim condițiile de muncă și pregătirea profesională a personalului din sistemul penitenciar.
Ministerul Justiției asigură tot sprijinul necesar în vederea realizării celor două noi unități de penitenciar, din Berceni și Unguriu, al căror stadiu este în prezent în faza procedurilor de achiziții. Ordinul de începere a lucrărilor de execuție este estimat a fi emis la începutul anului 2024, dacă toate lucrurile vor evolua conform calendarului. Penitenciarul din Berceni va avea 1000 de locuri de detenție, iar cel de la Unguriu 900. Astfel că, în următorii 4 ani vom avea aproape 2000 de locuri noi de detenție.
Republica Moldova este pentru mine un proiect de suflet. De aceea, în domeniul cooperării internaționale, voi susține demersurile privind cooperarea cu sistemul penitenciar din Republica Moldova. Printre obiectivele stabilite este și acela de a oferi instruire pentru 10 tineri din Republica Moldova la Școala Națională de Pregătire din Târgul Ocna, iar pentru 5 tineri din Republica Moldova vom asigura pregătirea la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.
Ministerul Justiției a pledat în tot acest timp pentru identificarea unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public.
Închei prin a vă mulțumi, încă o dată, pentru invitație. Vă doresc spor în toate și la mulți ani!”, a declarat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News