Ziua în care am aflat "cine este generalul"
Văzând felul în care a decurs dezbaterea televizată Ponta-Iohannis, nu pot să nu mă întreb cum un personaj atât de slab pregătit (caz unic în istoria acestor înfruntări!) a reușit să ajungă într-un timp atât de scurt la acest înalt nivel din punct de vedere politic?
Care au fost resorturile care l-au împins de la spate cu atâta forță pe domnul Iohannis încat a ajuns în poziția de aspirant cu șanse la fotoliul prezidențial deși personajul este pur și simplu varză?
Mi-au trecut prin minte toate etapele prin care "neamțul" ne-a fost adus și prezentat ca soluție salvatoare, trec în revistă persoanele care au muncit la ascensiunea acestui domn, mutațiile care au avut loc pe scena politică tocmai pentru ca dânsul să ajunga până aici și nu pot să-mi reprim un lung șir de întrebări.
Cum credeți de pildă că ar fi arătat această confruntare dacă în locul lui Klaus Iohannis era Crin Antonescu , cine cu cine ar fi spălat pe jos la televizor într-o astfel de situație? După ce vă dați singuri răspunsul la această întrebare căutati săa înțelegeți cum dracu' a fost posibil ca tocmai liberalii să-l prefere pe omul de tinichea oratorului dovedit (a nu se uita faptul că Antonescu și-a pierdut calitatea de candidat în urma votului de la Congres)?
Ce o fi fost în mintea fostului președinte PNL atunci când a venit de mână cu "neamțul" și a insistat până la ruperea USL ca acesta să fie vicepremier? Părăsirea USL a fost un eveniment politic major care a deschis calea altor întâmplări ciudate. Cine putea bânui atunci că în scurt timp toată gașca politică de indivizi aproape nefrecventabili din PDL, asociată cu Băsescu și cu faptele acestuia, se va adăposti sub firma unui partid istoric printr-o manevră politică bizară, rapid executată și care a produs desființarea juridică a vechiului PNL și inființarea unui partid nou cu aceeași denumire?
În cât timp noul PNL va fi acaparat aproape în totalitate la nivelul structurilor de conducere de oameni provenți din defunctul PDL este o altă întrebare fundamentală la care vom primi un raspuns până în 2016, când au loc alegerile parlamentare, dar cea mai importantă chestiune ce ar trebui lamurită după ce cu toții am putut vedea prestația televizată a domnului Iohannis este cu totul alta:
lipsa totala de pregătire și conținut de care a dat dovadă candidatul ACL îi conturează acestuia un profil de marionetă așa ca mă întreb cine este păpușarul care trage de sfori?
În acest moment, răspunsul Băsescu Traian mi se pare incomplet, inexact și insuficient din perspectiva multiplelor fenomene politice ce au însoțit venirea lui Iohannis până la acest nivel!
Mi-am adus aminte de acel moment comic al cărui protagonist a fost Ludovic Orban, cel care întreba cu voce baritonală o sală plină de liberali (mă rog, noi liberali!) "cine e generalul?"....Dacă ați ratat acel moment ridicol dar vesel de tot, merită să-l revedeți pe Youtube !
Ei bine, după confruntarea televizată am aflat cine este de fapt generalul dar nu știm încă cine sunt ceilalți generali!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News