Ziua diabetului. Bodog: șase molecule noi
Şase molecule noi au fost introduse în acest an pentru tratarea diabetului, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, marţi, în cadrul conferinţei-dezbatere "Femeia, în contextul diabetului zaharat... Poveşti de viaţă", organizată de Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România.
"Programul Naţional de Diabet al CNAS consumă 960 de milioane de lei pe an în tratamentul a aproape 800.000 de pacienţi. Ce am făcut în mandatul meu în ceea ce priveşte depistarea diabetului şi în ceea ce priveşte tratamentul diabetului: aşa cum ştiţi, în programul de guvernare am avut prevăzut faptul că introducem molecule noi pentru a creşte accesibilitatea pacienţilor şi avem molecule noi introduse pentru diabet. Dacă nu mă înşel, în număr de şase introduse toate în acest an. Aceste molecule nu au fost introduse în anii anteriori", a spus ministrul.
El a afirmat că MS accesează fonduri europene, în valoare de zece milioane de euro, pentru depistarea precoce a diabetului, dar şi pentru depistarea persoanelor cu risc, gravide şi copii.
"Dorim să operaţionalizăm registrele de diabet care funcţionează, să spunem, sporadic şi neorganizat la nivelul României, funcţionează doar la nivel local, motiv pentru care accesăm un grant european de 300.000 de euro pentru a avea un registru de diabet consolidat. Pe de altă parte, în acest an am crescut numărul de locuri la specialitatea diabet la rezidenţiat pentru a aduce specialişti în domeniu. De asemenea, în afară de depistarea precoce, suntem preocupaţi de prevenţie. (...) În noua lege a sănătăţii, împreună cu colegii din Comisiile de sănătate, lucrăm şi la un capitol de prevenţie care să permită finanţarea prevenţiei", a mai susţinut ministrul Bodog.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News