Data publicării:

Zidul Berlinului, înlăturat pentru a face loc unui proiect imobiliar

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp

O bucată de 1,3 kilometri din Zidul Berlinului, decorată cu desene realizate de artişti din lumea întreagă a fost înlăturată miercuri dimineaţă, pentru a face loc unui controversat proiect imobiliar.

Autor: Sabina Ghiulţu

Patru blocuri de piatră, reprezentând o breşă cu o lăţime de cinci-şase metri, au fost înlăturate şi înlocuite cu o uşă pentru a facilita accesul. Lucrările au fost efectuate la cererea promotorilor unui proiect imobiliar de lux. Aceştia intenţionează să construiască un turn de locuinţe înalt de 63 de metri, pe malul râului Spree, în apropiere de Zidul Berlinului, simbolul Războiului Rece.

Zidul va fi străpuns în două locuri, pentru a se asigure acces şi la un pod pentru pietonii şi cicliştii care vor să traverseze râul, iar lucrările trebuie finalizate până în 2015. Potrivit presei germane, circa 250 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru aceste lucrări, pentru a evita orice incidente, având în vedere că proiectul imobiliar este unul controversat. Pe 1 martie a avut loc o primă tentativă de spargere a zidului s-a soldat cu un eşec, după ce aproximativ 200 de persoane s-au mobilizat pentru a protesta faţă de acest proiect. Cu o zi înainte, a avut loc şi o manifestaţie la care au participat 6.000 de persoane, iar câteva zile mai târziu, actorul american David Hasselhoff a venit să-şi arate sprijinul în faţa câtorva mii de opozanţi ai acestui proiect.

Bucata înlăturată face parte din East Side Gallery, una dintre cele mai importante atracţii turistice din Berlin, dar şi cel mai mare tronson rămas din zidul Berlinului, care a divizat capitala germană din 13 august 1961 până pe 9 noiembrie 1989. Din cei 155 de kilometri ai zidului, au mai rămas în picioare porţiuni care însumează doar circa trei kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel