Data publicării:
Zi de foc la ÎCCJ. Nume grele, în instanță, vineri
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, vineri, cererile procurilor DNA, nemulțumiți de deciziile din primă instanță pentru Ioan Oltean, dar și pentru Remus Truică, Dan Andronic, Robert Roșu, Marius Marcovici și Lucian Mateescu.
Ioan Oltean poate fi arestat preventiv
Magistraţii de la ÎCCJ judecă vineri contestaţia DNA la decizia instanţei de a nu-l aresta preventiv pe deputatul Ioan Oltean, inculpat în dosarul ANRP. Pe 10 decembrie, un complet de la Instanţa supremă a respins cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Ioan Oltean, acesta fiind pus sub control judiciar. Ioan Oltean este urmărit penal de procurorii anticorupţie în dosarul despăgubirilor ANRP, pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Truică, Andronic, Paul, la ÎCCJ
ÎCCJ judecă vineri contestaţia DNA la decizia instanţei prin care Remus Truică a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. La sediul ÎCCJ sunt aşteptaţi şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, Dan Andronic, avocatul Robert Roşu, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu. Într-un proces separat, ÎCCJ va judeca şi contestaţia DNA la decizia instanţei din Braşov de a-l plasa în arest la domiciliu pe prinţul Paul. Pe 11 decembrie, Curtea de Apel Braşov a respins cererea DNA de arestare preventivă a inculpaţilor din acest dosar, judecătorii stabilind ca Remus Truică şi Robert Roşu să stea în arest la domiciliu, iar Dan Andronic, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu să fie cercetaţi sub control judiciar. Ulterior, pe 12 decembrie, Curtea de Apel Braşov a respins şi cererea DNA de arestare preventivă a prinţului Paul, acesta primind şi el arest la domiciliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News