Data actualizării:
Data publicării:

Zgonea dezvăluie ce a vorbit cu americanii despre schimbarea Codului Penal

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, spune că însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Dean Thompson, a ridicat problema schimbării Codului Penal în cadrul unei întâlniri care s-a consumat miercuri.

"A fost o chestiune de 'concern' (îngrijorare - n.r) şi m-a întrebat pe mine, personal, ca preşedinte al Caucus-ului care este opinia mea personală", a declarat Zgonea pentru gandul.info.

"O discuţie normală între colegi şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, este o mare greşeală ca să promovăm acest text în această sesiune parlamentară şi nu o susţin. Aşa cum nu am susţinut nici la legea administraţie publice locale în care o parte din colegii mei de partid s-au supărat. Nu este bună nici pentru primari, nici pentru preşedinţii Consiliilor Judeţene, nici pentru parlamentari în acest moment o schimbare a Codului de procedură penală pe care l-am votat tot noi aceeaşi alianţă acum doi ani de zile. Dacă vrem să avem un dialog chemăm CSM-ul, chemăm Ministerul Justiţiei şi într-un dialog se poate crea un proiect de lege. Altfel, fiecare individual va spune da sau că e împotrivă, aşa cum fac liberalii de obicei, şi la momentul respectiv România va avea de suferit. Mulţi dintre colegii mei din opoziţie nu înţeleg că un astfel de proiect nu-l etichetează nimeni fiind al guvernării sau al Opoziţiei, ci ca fiind al Parlamentului României. În momentul în care avem un MCV foarte bun şi putem să-l îndeplinim şi să ştergem nişte bechmark-uri, în momentul în care avem o şansă să intrăm în două trepte în Schengen, să generăm noi o problemă să fim în defensivă cum am făcut în trecut", a mai spus Zgonea.

SUA și Marea Britanie, reacție la decizia de modificare a Codului Penal

Șeful Camerei Deputaților a arătat că "ne păcălim" dacă ne așteptăm ca modificările la Codul Penal nu vor afecta imaginea Parlamentului.

"Noi suntem cel mai serios partener din această zonă în acest moment şi avem o relaţie specială cu SUA. Schimbul de opinii şi comunicarea permanentă ne face să fim într-o relaţie special cu SUA. Chiar şi azi e o delegaţie de congressmen care se află la baza Kogălniceanu. Din punctul meu de vedere, România se află pe vârful unor eforturi de ani de zile făcută de către instituţiile specializate, de către Justiţie, de către Parlament, de către Guvernul României şi nu vrem să pierdem acest vârf de sarcină şi de responsabilitate şi de respect pe care îl avem din partea partenerilor americani", a afirmat Zgonea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel