Data publicării:
Zelenski, în Franța alături de Biden, Scholz şi Charles al III-lea. Macron îi primește la Élysée
Macron şi Zelenski vor discuta vineri, la Paris, despre 'nevoile Ucrainei', în 'prelungirea conferinţei' din februarie
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va primi vineri la Palatul Elysée pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a doua zi după festivităţile celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia, pentru a discuta despre 'nevoile Ucrainei' în faţa Rusiei, a anunţat marţi preşedinţia francez, potrivit AFP.
Volodimir Zelenski se află printre numeroşii invitaţi la o ceremonie de marcare a 80 de ani de la Debarcarea aliată de la 6 iunie 1944.
Emmanuel Macron îl va primi cu mare pompă de plajele normande, împreună cu preşedintele american Joe Biden, cancelarul german Olaf Scholz şi regele Charles al III-lea.
'În timp ce loviturile ruseşti nu contenesc să se intensifice pe front şi asupra infrastructurilor energetice, cei doi preşedinţi vor evoca situaţia de pe teren, precum şi nevoile Ucrainei', în 'prelungirea conferinţei de sprijin pentru Ucraina ce a avut loc la Elysée pe 26 februarie', se arată în comunicat.
Cu acel prilej, Macron anunţase măsuri pentru a furniza mai multe arme Kievului şi nu exclusese trimiterea de soldaţi în Ucraina, provocând o controversă printre aliaţi şi furia Rusiei.
El a promis noi anunţuri cu ocazia vizitei lui Zelenski vineri la Paris, în timp ce sunt în derulare discuţii privind trimiterea de instructori militari francezi în Ucraina.
Proiectul pentru o coaliţie europeană de instructori pentru antrenarea trupelor ucrainene în Ucraina, dorit de Franţa, este în discuţie între europeni, dar pare departe de a fi finalizat, multe ţări întrebându-se despre riscul represaliilor ruseşti.
Rusia, care revendică progrese constante în ultimele săptămâni în estul şi nord-estul Ucrainei, a declarat marţi că nu exclude că forţele sale ar putea lovi instructorii francezi pe solul ucrainean.
Rusia mai afirmă că aceştia sunt deja prezenţi la faţa locului. Zelenski, care va fi primit de ministrul forţelor armate, Sébastien Lecornu, cu onoruri militare vineri dimineaţă la Domul Invalizilor, va vizita împreună cu oficialul francez un centru al grupului franco-german de armament KNDS la Versailles, lângă Paris.
KNDS, unul din principalii producători din UE de armament terestru - tancuri de luptă, sisteme de artilerie, tunurile Caesar pe care Franţa le livrează Kievului - urmează să se instaleze în Ucraina, unde să producă piese de schimb, muniţii şi, pe termen mai lung, echipamente militare complete.
Tot vineri, preşedintele ucrainean va ţine un discurs în Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului francez, în jurul orei locale 09.50 (07.50 GMT).
În hemiciclu, preşedintele deputaţilor partidului Republicanii (dreapta), Olivier Marleix, a apreciat ca 'deplasată' invitarea, cu '48 de ore' înaintea alegerilor europarlamentare, 'a preşedintelui Zelenski să vină să vorbească în faţa Adunării'.
El l-a acuzat pe Macron că 'parazitează' dezbaterea europarlamentarelor. 'Aceasta nu scade cu nimic, evident, sprijinul nostru pentru ucraineni', a precizat el, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News