Data publicării:

Augustin Zegrean (CCR): Perioada de reținere nu poate fi majorată

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a vorbit, marţi, despre propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ca perioada reţinerii, stabilită în prezent la maxim 24 de ore, să fie majorată până la 72 de ore. Șeful CCR a transmis că această perioadă nu va putea fi modificată prin revizuirea Constituţiei, întrucât garanţiile drepturilor fundamentale, precum cel la libertate, nu pot face obiectul revizuirii.

Augustin Zegrean a fost întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedinţii Curţilor Constituţionale din Lituania şi Republica Moldova, despre propunerile privind mărirea duratei reţinerii, la revizuirea Constituţiei. El a afirmat că va răspunde la întrebare, deşi este sigur că va fi acuzat de faptul că s-a antepronunţat.

"În Constituţia noastră, acum, se spune că durata reţinerii nu poate depăşi 24 de ore. Aceasta este o garanţie a dreptului la libertate, iar articolul 152 din Constituţie spune că nu pot face obiectul revizuirii, printre altele, garanţiile drepturilor fundamentale", a explicat Augustin Zegrean, potrivit Mediafax.

Citește și: Propunere CSM: Perioada de reținere ar trebui majorată de la 24 la 48 de ore

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel