Data publicării:

Zeci de persoane audiate într-un dosar de trafic de droguri

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Peste 30 de persoane sunt duse, joi dimineața, la audieri, după ce polițiștii din Pitești au făcut, în orașul Câmpulung, 13 percheziții la suspecți de trafic de droguri.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul DIICOT Pitești, fac, joi dimineața, 13 percheziţii, în orașul Câmpulung, pentru destructurarea a două grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc. Sunt vizate de percheiții locuințele a zece persoane, suspecte de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive.

„Din cercetări a reieșit că, din august 2019 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi comercializat droguri de risc și substanțe psihoactive, în municipiul Câmpulung. La această oră, perchezițiile sunt în desfășurare, urmând ca 33 de persoane să fie conduse la sediul poliției pentru audieri”, a transmis Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități participă și jandarmii, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel