Zeci de mii de oameni au protestat în Austria împotriva vaccinării obligatorii / VIDEO
Aproximativ 40.000 de persoane au protestat în Austria împotriva intențiilor guvernului de a introduce obligativitatea vaccinării.
Un număr de aproximativ 40.000 de persoane au ieşit sâmbătă pe străzi în Austria pentru a protesta împotriva măsurilor guvernului de combatere a pandemiei de COVID-19 şi în special a planurilor guvernului de a introduce obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, transmite dpa.
Cea mai mare manifestaţie de protest a avut loc la Graz. Poliţia a informat că până la 30.000 de persoane au mărşăluit în al doilea oraş ca mărime al Austriei scandând "Pace, libertate, fără dictatură".
Demonstraţii au avut loc şi la St Poelten, Klagenfurt şi Innsbruck, fiind în marea lor majoritate paşnice. Mulţi participanţi nu purtau însă măşti.
???????? Austria - Klagenfurt [Nov 27, 2021]
Nationwide protests in #Austria against Vax mandates & passports!#NoVaccinePassports #NoVaccineMandates #NoGreenPass #GeenQR #CovidGesetzNEIN #Manifs27Novembre #NonAuPassSanitaire #HoldTheLine #Klagenfurt #Widerstand #Freedomrally pic.twitter.com/mXPSI2PxK8— ???? BMedia ???????? (@BananaMediaQ) November 27, 2021
Guvernul austriac doreşte să introducă vaccinarea obligatorie în luna februarie. În acest scop, un proiect de lege urmează să fie prezentat în a doua săptămână a lunii decembrie.
Un lockdown a fost instituit în toată Austria începând de luni.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Viena au avut loc manifestaţii împotriva măsurilor adoptate de guvern.
Rata de infectare săptămânală a scăzut uşor în ultimele zile, ajungând sâmbătă la 1.030 de noi cazuri la 100.000 de locuitori, scrie Agerpres.
Arafat: Lista statelor cu risc epidemiologic, actualizată. Noi state în zona roşie
Raed Arafat a prezentat lista actualizată a statelor cu risc epidemiologic, după ce a apărut o noua variantă de coronavirus denumită Omicron. Noi state au intrat în zona roșie.
"Se introduc în zona roşie statele Botswana, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe, începând de astăzi. Hotărârea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial", a anunţat Raed Arafat.
"Călătorii români care vin din zona respectivă vor fi carantinați timp de 14 zile, iar în prezența unui test negativ la 10 zile pot ieși din carantină. Totuși, trebuie să spunem foarte clar, lucrul acesta l-am discutat împreună cu domnul premier Ciucă, (...) că măsurile de vaccinare și de sănătate publică sunt recomandate cu tărie de către toate organismele internaționale și, în continuare, vaccinarea este soluția care se consideră în acest moment oportună. Populația trebuie să țină cont de acest lucru pentru că nu știm încă cum va evolua această nouă tulpină”, a spus Alexandru Rafila.
Vezi AICI Hotărârea CNSU.
Varianta Omicron. Rafila a anunțat măsurile care se iau în România. „Vaccinarea e soluția"
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre noua variantă de coronavirus denumită Omicron.
„Având în vedere alertele de la OMS și de la Centrul european de control al bolilor, în mod normal și România s-a adaptat măsurilor care au fost recomandate de către aceste instituții. În momentul de față a fost adoptată o Hotărâre CNSU (...) care aliniază și România la măsurile deja luate în mai multe state europene care limitează sau chiar interzic călătoriile în și dinspre această zonă afectată”, a transmis la Guvern ministrul Alexandru Rafila.
„Călătorii români care vin din zona respectivă vor fi carantinați timp de 14 zile, iar în prezența unui test negativ la 10 zile pot ieși din carantină. Totuși, trebuie să spunem foarte clar, lucrul acesta l-am discutat împreună cu domnul premier Ciucă, (...) că măsurile de vaccinare și de sănătate publică sunt recomandate cu tărie de către toate organismele internaționale și în continuare vaccinarea este soluția care se consideră în acest moment oportună. Populația trebuie să țină cont de acest lucru pentru că nu știm încă cum va evolua această nouă tulpină”, a adăugat Rafila (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News