Data publicării:
Zelenski, anunțul care îl va enerva pe Trump. Ce a decis Kievul, inclusiv în privința acordului pentru minerale

Președintele ucrianean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa nu va recunoaște vechiul ajutor militar al SUA drept împrumuturi.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu va accepta niciun acord privind drepturile minerale care ar amenința integrarea sa în UE, dar a spus că este prea devreme pentru a judeca un acord extins dramatic privind mineralele propus de Washington, scrie Reuters.
Liderul ucrainean le-a spus reporterilor că avocații de la Kiev trebuie să analizeze proiectul înainte ca el să poată comenta mai mult despre oferta SUA, un rezumat al acesteia sugerând că americanii solicită ca toate veniturile Ucrainei din resursele naturale să le fie transferate timp de mai mulți ani.
De asemenea, Zelenski a afirmat că Ucraina nu va recunoaște miliarde de dolari din ajutorul trecut al SUA ca împrumuturi, deși nu a precizat dacă o astfel de solicitare se regăsește în cea mai recentă versiune a proiectului primit de un oficial guvernamental de rang înalt.
Zelenski a spus că textul este „complet diferit” față de un acord-cadru anterior pe care urma să-l semneze cu Donald Trump, înainte ca discuțiile lor să degenereze într-un conflict luna trecută.
„Nu vreau să provoc o undă de comentarii, vreau cu adevărat ca avocații de cel mai înalt nivel să ofere o analiză specifică”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă la Kiev.
Propunerea recentă a SUA ar impune Kievului să trimită Washingtonului toate profiturile dintr-un fond care controlează resursele Ucrainei până când țara și-ar achita întreg ajutorul militar primit din partea SUA, plus dobândă, conform rezumatului revizuit de Reuters.
Vicepremierul Iulia Sviridenko le-a spus parlamentarilor că Ucraina își va exprima poziția asupra noului proiect doar atunci când va exista un consens. Până atunci, a avertizat ea, o dezbatere publică ar fi dăunătoare.
Mykhailo Podoliak, un oficial de rang înalt din biroul președintelui Zelenski, a declarat pentru Reuters că în prezent nu există un proiect finalizat: „Consultările sunt încă în desfășurare la nivelul diferitelor ministere”, a spus el, refuzând să ofere detalii suplimentare.
O altă sursă ucraineană a descris documentul complet prezentat de americani drept „uriaș”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News