Zece tinere intră în competiția “Bravo, ai stil!” sezonul 8, la Kanal D2. Iată cine sunt concurentele
Duminică, 2 aprilie, la ora 19:00 începe bătălia stilistică “Bravo, ai stil!, la Kanal D2. Ediția specială de duminică “Bravo, ai stil!” va marca atât premiera celui de-al optulea sezon al emisiunii despre stil și atitudine, cât și lansarea pe piața media din România a celui mai nou post TV, Kanal D2.
Zece concurente frumoase și hotărâte să câștige titlul de Cea mai stilată femeie din România intră de duminică, 2 aprilie, de la ora 19:00, în cea mai spectaculoasă competiție – “Bravo, ai stil!”, sezonul 8. Ediția specială “Bravo, ai stil!” de duminică seară va marca și lansarea Kanal D2, noul post TV din portofoliul Dogan Media Internațional.
Dintre sutele de fete care s-au înscris la casting, doar zece au rămas în concursul televizat, de la Kanal D2. Încă necunoscute publicului larg, acestea sunt studente, antreprenoare, creatoare de conținut, unele foarte vocale, altele mai timide, dar toate ambițioase și hotărâte să își demonstreze calitățile extraordinare.
Din 2 aprilie, cele zece concurente vor fi admirate de o întreagă țară și se vor afla sub lupa atentă a celor trei jurați și mentori – Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu și Alexandru Abagiu.
Va prezentăm, în continuare, concurentele celui de-al optulea sezon “Bravo, ai stil!”, ce își va deschide porțile cu o ediție specială duminică, 2 aprilie, la ora 19:00, la Kanal D2. Emisiunea va putea fi urmărită apoi de luni până vineri, de la 19:00.
Carina are 24 de ani, este din Timișoara și a absolvit Facultatea de Drept. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” își caracterizează stilul vestimentar ca fiind unul lejer, confortabil și sportiv. Tânăra spune despre ea că este o fire geloasă, impulsivă și ambițioasă.
Luiza are 23 de ani, este din Târgu-Jiu și a absolvit Facultatea de Design la Universitatea de Artă și Design din Cluj. În prezent, aceasta este hostess, animator pentru petreceri de copii și creator de conținut. Tânăra a cochetat și cu modelling-ul. Concurenta de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar ca unul camelonic.
Alina are 29 de ani si e din Sibiu. Concurenta de la “Bravo, ai stil!, sezonul 8, activează de cinci ani în industria de beauty ca make-up artist. Aceasta mizează pe un stil vestimentar atât sexy, cât și casual. Tânăra spune despre ea că este o fire ambițioasă, impulsivă și descurcăreață.
Iris are 24 de ani, este din Baia Mare și de 6 ani locuiește în Cluj Napoca. Tânăra este studentă în ultimul an la master la Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca, specializarea Modă Design vestimentar. Concurenta de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar că fiind unul versatil și îndrăzneț. Tânăra spune despre ea că este o fire extrovertă, impulsivă, ironică, amuzantă.
Milena are 23 de ani, este din Vălenii de Muntea și locuiește în București. Tânăra a absolvit Facultatea de Marketing din Cadrul Academiei de Studii Economice București, în prezent fiind masterand la Facultatea de Drept. Milena este și antreprenor, deține o firma de confecții textile și personalizări pe broderie, mărturisind totodată că este o împătimită a genților, bijuteriilor și pantofilor. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” își caracterizează stilul ca amintind de modelele din generația anilor ’90.
Andreea are 24 de ani, este din Botoșani și locuiește în Iași. Tânăra este studentă în anul V la Facultatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa. Spune că îi place să experimenteze stiluri noi, să încerce să descopere cât mai mult în ceea ce privește industria de fashion, pentru că pe viitor să poată spune că și-a găsit cu adevărat stilul vestimentar. Se autocaracterizează ca fiind o fire energică, veselă și optimistă. Concurenta de la “Bravo, ai stil! vrea să își deschidă un atelier cu uniforme medicale.
Beatrice are 24 de ani, este din Dej și locuiește în Cluj Napoca. Tânăra a absolvit Facultatea de Economie și afaceri Internaționale din cadrul Universității Babeș Boylai din Cluj. În prezent, aceasta profesează ca economist în cadrul unei multinaționale și e masterand la Design Vestimentar în cadrul Școlii de Arte Tudor Jarda. Tânăra spune despre ea că este o fire curajoasă, puternică și corectă. Beatrice este și designer vestimentar.
Jasmine are 22 de ani, este din București și este studentă în ultimul an la Facultatea de Litere din Cadrul Universității din București. Tânăra este pasionată de literatură și își dorește să devină profesoară de limba română pentru a avea puterea de a schimba ceva în sistemul de învățământ românesc. Concurenta de la “Bravo, ai stil!” își caracterizează stilul vestimentar ca fiind unul modern, unic și actual. Tânăra spune despre ea că este o fire extroverta și onestă.
Constanția are 21 de ani, este născută în Bender, Republica Moldova și locuiește în București de la vârsta de 4 ani. Tânăra este studentă în anul II la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte). Concurență de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar ca fiind u elegant, clasic și nonconformist. Tânăra spune despre ea că este foarte creativă.
Sorina are 23 de ani, este din Ploiești și a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte). Concurenta de la “Bravo, ai stil!”, sezonul 8 își caracterizează stilul vestimentar ca unul îndrăzneț, bine conturat. Tânăra spune despre ea că este o fire ambițioasă, sinceră, competitivă. Sorina deține un atelier de creație în Ploiești și două showroom-uri de prezentare, în același timp manageriază și firma de construcții electrice moștenită de la tatăl ei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News