Data publicării:
Wizz Air și-a suspendat zborurile spre și dinspre Italia. Ce se întâmplă cu biletele cumpărate deja?
Reprezentanții companiei Wizz Air au anunțat ce se întâmplă cu pasagerii care și-au rezervat deja bilete în perioada în care au fot interzise zborurile spre și dinspre Italia.
Wizz Air a anunțat astăzi că își suspendă cursele pe toate rutele dintre România și Italia ca urmare a deciziei autorităților române de a interzice toate zborurile dintre cele două țări între 9 și 23 martie 2020 inclusiv.
Anunțul vine după informarea de ieri referitoare la suspendarea zborurilor din România către Milano Bergamo și Veneția Treviso până pe 3 aprilie.
Ce se întâmplă cu biletele deja rezervate
Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tarifului inițial sub formă de credit de companie. Pasagerii pot alege între opțiunile de mai sus accesând linkul din e-mail și alegând cu ușurință cea mai bună opțiune prin intermediul platformei noastre de programare individuală.
Dacă ați rezervat prin agenții de turism
”Vă rugăm să rețineți că Wizz Air poate informa doar pasagerii care și-au făcut rezervarea prin wizzair.com sau prin aplicația mobilă a companiei aeriene. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au achiziționat biletele”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News