Windows 8 - Vezi care vor fi cerinţele minime
Veşti bune pentru cei care aşteaptă cu nerăbdare viitorul sistem de operare al gigantului din Redmond. În cadrul conferinţei Microsoft Partner Conference, oficialii companiei au vorbit şi despre cerinţele hardware pentru Windows 8.
Aşadar, potrivit acestora, Windows 8 are aceleaşi cerinţe de sistem sau chiar puţin mai jos decât predecesorul său, Windows 7.
"Încă de la Windows 7 am încercat să menţinem cerinţele de sistem ale calculatoarelor, însă cu Windows 8 vom încerca să le reducem", preciza unul din oficialii Microsoft.
Cerinţele minime, conform Windows 8 News, sunt:
Procesor la 1 GHz;
1 GB RAM (pentru versiune de OS pe 32 de biţi) sau 2 GB RAM (pentru versiunea pe 64 de biţi);
16 GB spaţiu liber pe HDD / SSD (32 biţi) sau 20 GB (64 biţi);
Placă video cu suport DirectX 9 şi drivere WDDM sau mai noi.
Cu ce vine nou Windows 8
Un nou Welcome Screen
Windows 8 va adopta o nouă interfaţă. Interfaţa Ribbon a fost introdusă pentru prima oară în Microsoft Office 2007, însă se pare că acum va fi utilizată de către aproape toate programele, inclusiv Windows Explorer
Reducerea timpului de instalare până la de două ori şi jumătate comparativ cu Windows 7. Acest lucru presupune o îmbunătăţire evidentă şi a timpului pentru booting, închidere, etc.
Windows 8 va permite recunoaşterea facială prin cameră Web sau prin Kinect.
Înfiinţarea unui nou buton, şi anume: Push button reset. Acesta va permite revenirea la starea fresh a sistemului de operare de după instalare, fără pierderea setărilor personalizate sau a datelor utilizatorului.
posibilitatea de a porta spaţiul de lucru al Windows 8 pe un stick USB.
Data de lansare nu este cunoscută până în prezent însă conform zvonurilor este aşteptată în cursul anului 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News