Washingtonul ameninţă cu taxe vamale de 100% pentru produsele franceze
Administraţia Trump ameninţă să impună taxe vamale suplimentare, ajungând până la 100%, pe echivalentul a 2,4 miliarde de dolari de produse franceze ca răspuns la introducerea în Franţa a unei taxe pe veniturile realizate de giganţii americani din domeniul Internetului, relatează AFP.
Acest anunţ este urmare a unei anchete deschise în iulie de reprezentantul american pentru Comerţ (USTR) care a ajuns la concluzia că legislaţia franceză numită GAFA (acronimul de la Google, Amazon, Facebook şi Apple) aduce prejudicii firmelor americane.
În plus, USTR a făcut cunoscut într-un comunicat că intenţionează să deschidă o anchetă împotriva Austriei, Italiei şi Turciei pentru a stabili dacă taxele din domeniul digital ameninţă firmele americane, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News