Vrindavan Chandrodaya Mandir, cel mai înalt zgârie-nori religios din lume - Video
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Construcția la cel mai înalt zgârie-nori religios din lume a început. Templul Vrindavan Chandrodaya Mandir din statul indian Uttar Pradesh, dedicat zeității hinduse Sri Krishna, va fi mai mare decât Bazilica Sf. Petru din Cetatea Vaticanului și se va înălța mai sus decât Domul din Ulm din Germania, odată ce lucrările vor fi finalizate, informează marți CNN, potrivit Agerpres.

Templul hindus, care va avea o înălțime de 213 metri și a cărui formă seamănă cu o rachetă, va avea pe lângă rolul de templu religios, și cel centru cultural și va include un parc tematic destinat Societății Internaționale pentru Conștiința Krishna.

Atracțiile din parcul tematic vor include plimbări organizate, (instalații — n.r.) animatronice, lumini, sunet și efecte speciale, ca și spectacole (cu tematică — n.r.) Vraja Mandal parikrama și show-uri cu laser, a declarat Narasimha Das, directorul de proiect al templului.

Templul va fi înconjurat de circa 30 de acri de pădure, iar la poalele structurii vor fi construite locuințe sociale, apartamente și vile despre care publicația New Indian Express scrie că vor fi vândute pentru a susține financiar proiectul care se va baza, de asemenea, pe donații din partea credincioșilor.

În prezent, se lucrează la fundația de peste 50 de metri adâncime, mai arată CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel