Urmărește emisiunea live
Vremea se încălzește. Elena Mateescu, ANM: Din păcate, va mai și ploua
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Vremea se încălzește. Elena Matescu, ANM: Din păcate, va mai și ploua / Foto: Pexels
Vremea se încălzește. Elena Matescu, ANM: Din păcate, va mai și ploua / Foto: Pexels
Meteorologul Elena Mateescu a spus cum va fi vremea în 2022.

Meteorologul Elena Mateescu a anunțat că vremea se încălzește considerabil în zilele ce urmează, iar în majoritatea zonelor țării vin ploile, așa că zăpada se va topi.

"Din păcate, va mai și ploua. Precipitațiile în zonele mai joase de 1.500 de metri vor fi predominant sub formă de ploaie, iar precipitațiile vor fi asociate cu cantități de apă ce pot depăși și 10-15 litri pe metru pătrat și vor permite în continuare topirea stratului de zăpadă. Așadar, într-adevăr, pentru cei care se vor afla pe Valea Prahovei sau în alte zone montane, în zona Brașovului, cu siguranță stratul de zăpadă va fi în diminuare pentru că toată perioada 1-10 ianuarie va fi caracterizată de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit și mâine este posibil să înregistrăm din nou valori de 14-15 grade în partea de sud-vest a țării și săptămâna 3-7 ianuarie, iată cuprinde și sărbătoarea gerului Bobotezei din 6 ianuarie, când este posibil în partea de sud-vest a țării tot valori mai mari de 15 grade.", a declarat Elena Mateescu la Realitatea Plus.

Mai vine gerul în România?

Întrebată când va veni gerul înapoi în România, Elena Mateescu a precizat că în săptămânile următoare temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.

"Actualizarea acestor estimări pentru intervalul 3-31 ianuarie păstrează semnalul unor valori de temperaturi în medie mai mari pentru fiecare săptămână, posibil până la sfârșitul lunii ianuarie, dar trebuie să luăm în aproape fiecare săptămână, cert este că prima decadă va fi cu siguranță mai caldă decât în mod obișnuit.", a spus meteorologul.

Nici în Capitală nu vom avea parte de zăpadă, susține Elena Mateescu. temperaturile vor ajunge și până la 15 grade, iar majoritatea precipitațiilor vor fi sub formă de ploaie.

"Zăpada în Capitală nu se va lăsa așezată la nivelul unui strat consistent de zăpadă, dacă luăm în considerare iată mai degrabă ploile sub formă burnița, fenomen de ceață sau polei, fiind temperaturile foarte ridicate care se vor consemna și în București, de pildă săptămâna va debuta luni cu 14-15 grade în Capitală."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel