Pentru vineri, vremea va fi uşor instabilă în regiunile nordice, unde vor fi înnorări temporare şi local averse, însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar aversele se vor semnala cu totul izolat, îndeosebi în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.
La București, vineri, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15 ...17 grade.
În cursul zilei de sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza în nordul, centrul ţării şi zona de munte unde local va ploua în aversă şi se vor semnala descărcări electrice. În cursul serii şi al nopţii, vremea va deveni în general instabilă, cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în vestul şi sudul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, uşor mai scăzute în depresiuni dar şi mai ridicate pe litoral.
La munte, după o ameliorare ușoară, sămbătă noaptea se întorc ploile
Vineri, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales în cursul zilei, vor fi averse şi descărcări electrice local în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni şi izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.
Pentru sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă în cursul zilei şi doar izolat după-amiaza, vor fi ploi slabe de scurtă durată. Seara şi noaptea vremea va deveni instabilă în Carpaţii Meridionali şi pe arii mai restrânse în celelalte masive, unde se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil grindină, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Valorile termice vor marca o uşoară creştere faţă de ziua precedentă.
De duminică, instabilitatea se va instala în toate regiunile. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Izolat vor fi cantităţi de apă mai importante si conditii de grindina. Valorile termice nu vor avea variatii semnificative fata de intervalul anterior.
Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă şi normală termic.
Vremea se va ameliora şi va fi normală termic.Cerul va fi variabil, iar condiţiile de averse de ploaie vor fi reduse.Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări mai ales la începutul intervalului.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 26 grade.
Sâmbătă, temporar cerul va fi noros, începând din cursul după-amiezei când trecător vor cădea averse slabe de ploaie, însoţite de descărcări electrice.Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 27 grade.
Pentru duminică, vremea va fi uşor instabilă.Cerul va fi temporar noros ziua, când trecător vor cădea averse de ploaie însoţite de descărcări electrice.Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 grade, iar cele minime între 19 şi 22 grade.Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 27 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Vrei copii după 35 - 40 de ani? Dr. Alice Barbu (SANADOR), recomandare pentru toate femeile care cred ca mai e timp / video
- Primarii și prefecții, complici în încălcarea legii în cazul inundațiilor din Galați și Vaslui
- Soarta oamenilor care au rămas fără case, la mâna unui condamnat penal de la Apele Române, plătit cu 4000 de euro lunar
- Noi explozii în Liban. Staţii de emisie-recepţie walkie-talkie ale Hezbollah au fost detonate - Update: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU / Video
- Iohannis, cap de listă la Senat? Diana Tache, informație pe surse despre candidatură / video