Vremea până la jumătatea lunii iulie. ANM anunţă caniculă. Se opresc ploile
ANM a emis prognoza meteo actualizată până la jumătatea lunii iulie. Urmează patru săptămâni cu temperaturi ridicate şi ploi puţine.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News