Vremea în primele două săptămâni din august, pe regiuni. Se anunţă noi zile caniculare. Unde vin ploile
ANM a transmis prognoza pentru primele două săptămâni din luna august.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În prima săptămână a intervalului, vremea va fi într-un proces de încălzire, devenind călduroasă, iar în perioada 4 - 7 august local caniculară, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 29...32 de grade spre 34...36 grade şi ale minimelor de la 11...16 grade spre 14...19 grade. Deşi în a doua săptămână de prognoză valorile termice vor fi în uşoară scădere, în ansamblu şi această perioadă va fi caracterizată de o vreme călduroasă, cu temperaturi peste normalul perioadei – mediat regional cele diurne vor fi de 30...32 de grade, iar cele nocturne de 14...17 grade, fiind posibile şi după-amiezi în care se va putea atinge starea de caniculă.
Regimul pluviometric va fi deficitar în prima parte a perioadei de referinţă, dar din data de 7 august va creşte probabilitatea pentru averse, dar şi pentru celelalte manifestări ale instabilităţii atmosferice.
CRIŞANA
Pe parcursul primei săptămâni din interval, vremea va fi într-un proces de încălzire, devenind călduroasă, iar în perioada 4 - 7 august local caniculară, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 29...31 de grade spre 34...36 grade şi ale minimelor de la 11...15 grade spre 14...18 grade. Deşi în cea de-a doua săptămână de prognoză sunt estimate valori termice în uşoară scădere, în ansamblu şi această perioadă va fi caracterizată de o vreme călduroasă, cu temperaturi uşor peste cele normale – mediat regional cele diurne vor fi de 30...31 de grade, iar cele nocturne de 14...17 grade.
Din data de 7 august va creşte probabilitatea pentru averse, dar şi pentru celelalte manifestări ale instabilităţii atmosferice.
TRANSILVANIA
În prima săptămână a intervalului, vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, devenind călduroasă în vestul şi sud-vestul regiunii, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 25...29 de grade spre 29...34 grade; primele nopţi vor fi relativ răcoroase, în special în depresiuni (minime de 9...14 grade), apoi şi valorile nocturne vor mai creşte. În a doua săptămână de prognoză, valorile termice vor fi în uşoară scădere, cu temperaturi în jurul celor climatologic specifice - mediat regional cele diurne vor fi de 27...30 de grade, iar cele nocturne de 11...16 grade.
În prima parte a perioadei de referinţă doar izolat vor fi posibile ploi slabe, însă din 7- 8 august va creşte probabilitatea pentru averse locale, dar şi pentru celelalte manifestări de instabilitate atmosferică.
MARAMUREŞ
Pe parcursul primei săptămâni a intervalului, vremea va fi într-un proces de încălzire, devenind călduroasă, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 27...29 de grade spre 31...33 grade şi ale minimelor de la 11...14 grade spre 13...17 grade. Deşi în cea de-a doua săptămână de prognoză sunt estimate valori termice în uşoară scădere, acestea se vor situa în
general peste normele perioadei - mediat regional cele diurne vor fi de 27...29 de grade, iar cele nocturne de 14...16 grade.
Din data de 7 august va creşte probabilitatea pentru averse, dar şi pentru celelalte fenomene asociate instabilităţii atmosferice.
MOLDOVA
În primele zile, valorile termice se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei (cu o medie a maximelor de 26...29 grade, iar a minimelor de 13...17 grade), iar între 4 şi 7 august vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu 30...34 de grade în orele după-amiezilor. Deşi ulterior sunt estimate valori termice în uşoară scădere, acestea vor fi în general apropiate de cele normale - mediat regional cele diurne vor fi de 27...29 de grade, iar cele nocturne de 13...18 grade.
În prima parte a perioadei de referinţă doar pe spaţii mici vor fi ploi slabe, însă din 7-8 august va creşte probabilitatea pentru averse locale, dar şi pentru celelalte manifestări de instabilitate atmosferică.
DOBROGEA
Pe parcursul primei săptămâni a intervalului, vremea se încălzi de la o zi la alta, devenind călduroasă, cu precădere în partea continentală a regiunii, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 28...30 de grade spre 31...34 grade, în timp ce minimele vor fi în general de 18...22 de grade. Deşi după data de 8 august sunt estimate valori termice mai ponderate, vremea se va menţine predominant călduroasă şi în a doua parte a intervalului de referinţă.
În primele zile, doar pe spaţii mici vor fi posibile ploi slabe. Ulterior va creşte probabilitatea pentru perioade scurte cu manifestări locale de instabilitate atmosferică, totuşi în ansamblu regimul pluviometrc va fi unul deficitar.
MUNTENIA
În prima săptămână a intervalului, vremea va fi într-un proces de încălzire, devenind călduroasă, iar în perioada 4 - 7 august local caniculară, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 29...32 de grade spre 33...36 grade şi ale minimelor de la 12...18 grade spre 15...20 de grade. Chiar dacă după data de 8 august vor fi valori termice mai ponderate, în ansamblu şi această perioadă va fi caracterizată de o vreme călduroasă, cu temperaturi uşor peste cele normale – mediat regional cele diurne vor fi de 30...33 de grade, iar cele nocturne de 16...19 grade, fiind posibile şi după-amiezi în care se va putea atinge starea de caniculă.
Regimul pluviometric va fi deficitar în prima parte a perioadei de referinţă, doar pe spaţii mici fiind posibile ploi slabe. După data de 8 august probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică va fi în creştere.
OLTENIA
În prima săptămână a intervalului, vremea va fi într-un proces de încălzire, devenind călduroasă, iar în perioada 4 - 7 august caniculară, cu medii ale temperaturii maxime în creştere de la 30...32 de grade spre 34...37 grade şi ale minimelor de la 14...18 grade spre 16...21 de grade. Chiar dacă după data de 8 august vor fi valori termice mai ponderate, în ansamblu şi această perioadă va fi caracterizată de o vreme călduroasă, cu temperaturi uşor peste cele normale – mediat regional cele diurne vor fi de 30...34 de grade, fiind posibile şi după-amiezi în care se va putea atinge din nou starea de caniculă.
Din 7...8 august va creşte probabilitatea pentru averse locale, dar şi pentru celelalte fenomene asociate instabilităţii atmosferice.
LA MUNTE
Valorile termice vor fi în creştere treptată pe parcursul primei săptămâni, de la medii ale maximelor de 14...22 de grade spre 18...28 de grade şi ale minimelor de la 6...12 grade la început până la 9...16 grade în jurul datei de 7 august. Ulterior se estimează o răcorire a vremii, dar cu temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei.
La începutul intervalului de referinţă, vor fi posibile izolat ploi slabe, însă din data de 7 august probabilitatea pentru averse va fi ridicată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News