Data publicării:
Vreme CIUDATĂ în România. RECORDUL anterior, bătut la DUBLU. ANM, ANUNȚ DRAMATIC
Directoarea ANM, Elena Mateescu, a făcut un anunț dramatic în ceea ce privește vremea din România. În două ore s-au înregistrat mai multe precipitații decât în opt luni. Iată unde și ce spune meteorologul.
"Luna iunie aduce numai în zona montană, valori de precipitații de peste 100 - 150 de l/mp. Bâlea Lac a înregistrat în acest an 382 de l/ mp. Nu a fost depășit recordul lunar anterior de 588,4 l/mp. Avem însă stații de câmpie unde cantitățile înregistrate s-au situat peste recordurile înregistrate anterior. Aș menționa aici Slobozia, o cantitate până în prezent, la nivelul lunii iunie de 284,5 l/mp în condițiile în care recordul anterior a avut numai 142,7 l/mp.
Iată că această lună iunie a adus precipitații, la această stație meteo aproape dublu cât recordul anterior. Cred că trebuie să mai dăm câteva cifre pentru a putea pune în evidență caracterul excepțional de ploios al acestei luni iunie 2020. În intervalul 13 - 15 iunie, la stația Slobozia am înregistrat 185,7 l/mp, în condițiile în care în opt luni am avut doar 174,5 l/mp, iar în 13 iunie, în mai puțin de două ore am înregistrat 100,1 l/mp", a declarat Elena Mateescu, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News