Data publicării:
Vrei să faci rapelul mai devreme decât la data stabilită? Cum trebuie să procedezi
Vrei să faci rapelul mai devreme decât la data stabilită? Iată ce trebuie să faci!
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a spus ce ar trebui să facă românii dacă vor să facă a doua doză de vaccin mai devreme decât la data la care au fost programați.
”Urmeaza sa fac rapelul cu AstraZeneca. Intrucat la data programata voi fi plecata din tara, pot face rapelul mai devreme cu 72 de ore de la data stabilita?”, a fost întrebarea adresată către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Răspunsul a fost: ”Regimul actual de administrare permite efectuarea rapelului oricând între 4 și 12 săptămâni, iar persoanelor ce au solicitat efectuarea rapelului mai devreme le-a fost permis acest lucru (precum si persoanelor ce au dorit întârzierea rapelului până la 12 săptămâni). Vă recomandăm să luați legătura cu centrul de vaccinare la care sunteți programată sau să sunați în call-center”.
Situația și în cazul vaccinurilor de tip ARNm
La nivelul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a fost aprobată instrucțiunea privind vaccinarea în situații speciale, cu vaccin de tip ARNm
Conform prevederilor regăsite în acest document, vaccinarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 nu este contraindicată, iar vaccinarea acestora se poate realiza după vindecare.
Totodată, în cazul în care o persoană dezvoltă infecție cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi vaccinată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze.
Pentru situațiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicații temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situații excepționale, rapelul poate fi administrat și după această perioadă.
De asemenea, dacă o persoană prezintă reacție anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind recomandată reluarea vaccinării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită.
În cazul decalajelor privind administrarea dozei a doua de vaccin împotriva COVID-19, persoana programată va putea modifica data efectuării dozei de rapel direct în platforma electronică sau prin modalitățile deja cunoscute pentru programarea inițială.
Pentru situațiile în care cea de-a doua doză de vaccin se administrează accidental, la mai puțin de 21 de zile de la efectuarea primei doze, nu mai este necesară efectuarea unei alte doze de rapel.
În ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 99.460 de persoane, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, luni, că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 99.460 de persoane.
Potrivit CNCAV, 42.870 dintre persoanele vaccinate au primit prima doză de vaccin, iar 56.590 pe cea de-a doua. 81.863 de persoane au primit vaccin Pfizer, 7.612 vaccin Moderna, 8.242 de la AstraZeneca, iar 1.743 de persoane au fost imunizate cu vaccin Johnson&Johnson.
6.095.252 doze de vaccin administrate în România în total
De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate în România 6.095.252 doze de vaccin. Au fost imunizate 3.672.354 de persoane, dintre care 2.422.898 cu ambele doze de vaccin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News