"Discuţiile au fost în general legate de parametrii macroeconomici ai bugetului pe 2017, pentru că au avut şi câteva elemente pentru viitor. Ceea ce este important, este că s-a confirmat garantarea acoperirii creşterilor salariale conform actelor normative date până acum legate de salariile din sectorul bugetar, pe de o parte. Pe de altă parte, problema voucherelor de vacanţă nu se va proroga decât până la 1 iulie. De la 1 iulie se va aplica un voucher de vacanţă pentru fiecare bugetar în valoarea salariului minim garantat în plată de 1.450 lei", a spus Hossu.
El a adăugat că este prevăzută alocarea de la rezervele de stat a unei sume de 91 de milioane de lei pentru Compania Naţională a Uraniului.
"Avem şi câteva veşti bune ce au fost corectate astă-noapte. Pentru Compania Naţională a Uraniului este prevăzută alocarea la rezervele stat de 91 milioane de lei, pentru cei de la Salvaţi pe Mare (Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare ARSVOM - n. r.) sunt banii alocaţi la Ministerul Transporturilor, pentru alinierea salariilor lor conform Legii 250 la cele de la intervenţii speciale", a susţinut liderul Cartel Alfa, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie