Von der Leyen şi Biden se vor întâlni miercuri la Washington
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Un senator democrat important se opune planului social 'colosal' dorit de Biden: Nu îmi pot asuma acest risc
Un senator democrat important se opune planului social 'colosal' dorit de Biden: Nu îmi pot asuma acest risc
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedinte SUA, Joe Biden, se vor întâlni miercuri la Washington pentru a discuta despre acordul dintre UE şi SUA privind suspendarea reciprocă a unor taxe vamale şi despre alte subiecte, a anunţat luni executivul comunitar, potrivit agenţiei EFE. 

Purtătoarea de cuvânt Dana Spinanţ a declarat la conferinţa zilnică de presă a Comisiei că la această întâlnire va fi abordat un larg evantai de teme care interesează ambele părţi. Întâlnirea de la Casa Albă va urma discuţiilor pe care Von der Leyen şi Biden le-au avut în ultimele zece zile.

Dana Spinanţ a evidenţiat printre acestea reuniunea G20 de la Roma, unde Von der Leyen şi Biden au anunţat un acord pentru suspendarea taxelor vamale pe care UE şi SUA şi le-au impus reciproc în timpul administraţiei Donald Trump.

Taxele vamale suspendate

Conform acestui acord, sunt suspendate taxele vamale de 25% asupra oţelului şi de 10% asupra aluminiului importate din UE, precum şi a taxelor pe care UE le-a impus ca represalii asupra mai multor produse americane, inclusiv whisky-ul bourbon, untul de arahide, afinele sau sucul de portocale.

SUA şi UE au mai convenit să negocieze un nou acord comercial global pentru abordarea problemei excesului capacităţilor mondiale de oţel şi aluminiu, în special cele ale Chinei.

Ce au mai discutat la Roma Biden și Von der Leyen

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene a amintit de asemenea că Biden şi Von der Leyen au mai discutat la Roma în cadrul unei dezbateri despre blocajele în lanţurile globale de aprovizionare şi apoi la alte evenimente desfăşurate în cadrul conferinţei COP26 de la Glasgow privind schimbările climatice, unde amândoi au susţinut pactul pentru reducerea emisiilor de metan cu 30% în acest deceniu.

Un pas important în îmbunătăţirea relaţiilor UE-SUA a fost acordul anunţat în luna iunie privind suspendarea timp de cinci ani a taxelor vamale reciproce instituite în disputa legată de subvenţiile pe care le acordă fiecare propriilor producători de avioane - SUA pentru Boeing şi unele state ale UE pentru Airbus, notează Agerpres.

Joe Biden s-a prăbușit în sondaje. 64% dintre americani nu mai vor ca acesta să candideze pentru un nou mandat

Într-un nou sondaj din SUA, președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris înregistrează procente mari de dezaprobare din partea publicului american. 

Aproape jumătate dintre alegătorii americani spun că Joe Biden este un președinte mai rău decât se așteptau, iar cei mai mulți nu vor să-l vadă candidând din nou. Cu exact un an până la alegerile de la jumătatea mandatului, președintele Biden, vicepreședintele Harris și democrații din Congres se confruntă cu evaluări sumbre, care indică că ar putea înregistra mari pierderi în 2022, potrivit unui nou sondaj USA Today/Suffolk University.

Sondajul, care a fost realizat după alegerile de marți, dar înainte ca democrații din Camera Reprezentanților să treacă popularul proiect de lege privind infrastructura, îl arată pe Biden cu cote de aprobare extrem de mici, pe vicepreședintele Kamala Harris cu numere și mai slabe și democrații în urmă cu o marjă largă în buletinul de vot generic al Congresului. 

Printre cifrele de top, conform USA Today/Suffolk University, se numără un rating de aprobare de 37,8% pentru Biden și dezaprobare de 59%. 46% dintre cei incluși în sondaj au spus că Biden a făcut o treabă mai proastă decât se așteptau, iar 64% au spus că nu doresc ca Biden să candideze pentru un nou mandat.

Numărul de aprobare pentru președinte este în concordanță cu cele mai multe sondaje în acest moment al mandatului fostului președinte Donald Trump. Dar, potrivit FiveThirtyEight, dezaprobarea lui Trump nu a atins asemenea cote decât cu câteva zile înainte de a-și părăsi funcția, în urma asaltului care a avut loc la Capitoliul SUA. Vicepreședintele Kamala Harris stă și mai prost în sondaje. CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel