Voiculescu cere anchetarea DNA. Ce acuzații îi aduce
Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a depus o sesizare la Parchetul General, prin care solicită anchetarea DNA.
Acuzația este de "constituire de grup infractional organizat", după cum a precizat Dan Voiculescu, pe blogul său.
Alăturarea numelui Voiculescu la infracțiunile de care este acuzat judecătorul Mustață
"Cum nu cred in coincidențe, consider că ridicarea judecătorului Mustață exact la termenul dosarului Telepatia a avut ca scop alăturarea numelui meu de acuzațiile aduse acestuia. În caz contrar, de ce ar fi existat sincronizarea aceasta perfectă? Aceste acuzații ar fi stat în picioare, la fel de bine, și cu o zi înainte sau după termen", a scris președintele fondator al PC.
Adaugă: "De altfel, asa cum reiese din comunicatul DNA, infracțiunile la care fac referire procurorii în cazul Mustață nu au absolut nicio legătură cu persoana mea. E impresionant modul în care DNA știe să își aleagă momentele, precum și modul în care reușește să creeze un spectacol din obiectul muncii, de altminteri menit să se desfășoare discret".
Marketingul DNA
Dan Voiculescu apreciază că "opera" DNA este una demnă de un departament de marketing competent, atrăgând atenția că procurorii DNA au mizat pe scandalul mediatic în raport cu numele Voiculescu în acțiunile împotriva celor doi judecători repartizati în cazul Telepatia, atât pe fond, cât și la apel.
VEZI și: STENOGRAME DNA: Libertatea lui Meme Stoica, negociată în toaletă de Stan Mustață. Trăgea apa ca să nu fie asculta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News