Voicu: Sunt două opțiuni pentru ca Ponta să fie premier după alegeri
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
mihi_voicu
mihi_voicu

Vicepreședintele PNL, Mihai Voicu, a susținut, luni, la RFI, că Victor Ponta va fi prim-ministru, după alegerile parlamentare, în orice scenariu, fie pe "calea ușoară", democratică, fie prin metode care ar implica o perioadă de instabilitate, în cazul în care președintele Traian Băsescu nu ar înceta "ofensiva" împotriva Guvernului.

În pofida faptului că premierul Victor Ponta a declarat într-un interviu pentru Wall Street Journal că lupta politică va înceta după alegeri, Mihai Voicu nu are aceeași încredere că și preşedintele Traian Băsescu va gândi la fel. "Sunt convins că primul-ministru are voinţa şi în fond interesul să facă acest lucru, mai ales după ce se va forma un Guvern extrem de bine susţinut în Parlament. Mă întreb însă dacă şi reciproca este valabilă, pentru că nu-l văd cu atâta uşurinţă şi pe preşedintele Traian Băsescu să înceteze ofensiva aceasta împotriva Guvernului şi lucrurile vom vedea cum vor evolua", spune vicepreşedintele liberalilor.

Întrebat dacă se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să nu-l desemneze premier pe Victor Ponta după alegeri, Mihai Voicu a răspuns: "Nu mă aştept la acest lucru. Şi nici n-aş vrea să mai invoc scenarii. Însă sunt două opţiuni pe care le avem după alegeri: Victor Ponta să fie prim-ministru pe calea uşoară, democratică şi constituţională şi Victor Ponta să fie prim-ministru prin metode care ar implica o perioadă de instabilitate. Dar în orice caz, Victor Ponta va fi prim-ministru, în orice scenariu".

În interviul acordat Wall Street Journal, premierul Victor Ponta a anticipat că, în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie, va fi desemnat prim-ministru și că este pregătit să dea uitării disensiunile cu preşedintele Traian Băsescu, mai ales că nici el și nici șeful statului nu doresc o nouă criză politică, după ceea ce el numeşte o "vară fierbinte".

“După alegeri, nimeni nu-și poate permite... o nouă criză. Cred că președintele va sta în banca sa, guvernul va avea sprijinul noului parlament și avem multă treabă anul viitor”, a precizat Victor Ponta în interviul acordat WSJ.

Purtătorul de cuvânt al președinției, Bogdan Oprea, a confirmat pentru WSJ că președintele va opta pentru “persoana care reprezintă interesul național” refuzând să precizeze dacă aceasta va fi Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel