Data publicării:
"Voi pleca din țară, pentru o perioadă. Îl caut pe Dumnezeu". Jador are de gând să se retragă la mănăstire
Jador a anunțat că va pleca din România, pentru patru luni, timp în care îl va căuta pe Dumnezeu.
"Nu mai merg la evenimente. S-ar putea să renunț o perioadă, adică să nu mai scot piese, dar asta în funcție de cât timp am la dispoziție ca să las ceva în urma mea. Voi pleca, pentru o perioadă, din țară. Nu vreau să spun unde plec, nu vreau să știe nimeni de mine. Plec în afara Europei, aproximativ 4 luni, la anul. Îl caut pe Dumnezeu. Încă nu sunt atât de puternic ca să pot să renunț la toată viața mea pentru Dumnezeu (n. r. să se retragă la mânăstire), dar într-o zi se va întâmpla cu siguranță. Citesc Biblia de când eram copil, o știu aproximativ pe de rost. Nu știu versetele cu exactitate, dar, dacă începi o frază din Biblie, cu siguranță ți-o termin. Am fost în depresie până acum două luni”, a declarat Jador, în emisiunea Xtra Night Show, de la Antena Stars.
Jador, în depresie, după despărțirea de Alexandra
"Dumnezeu s-a îndurat de mine cumva, nu pot să înțeleg, că mi-a trecut într-o secundă, că am suferit după fata aia cu care am fost. Acum sunt bine. Golul ăla nu-l poate umple decât Dumnezeu. Ea are altfel de cultură, a crescut în Spania, e și micuță, dar Dumnezeu se va îndura și de ea. Mie îmi trebuie o fată care să știe cuvântul lui Dumnezeu. Îmi doresc o mamă pentru copiii mei, nicidecum o fată care să facă bani. Banii trebuie să ne umple doar burțile, nu ne trebuie averi. Dacă o să fac averi, o s-o dau la sfârșitul vieții. Nu vreau să las nimic în urma mea, dau tot ce am. Ce să fac cu averea? O iau în mormânt?”, a mai spus Jador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News