Data actualizării:
Data publicării:

Vladimir Putin a intrat în campanie electorală: "Pentru câțiva cârnați, nu renunțăm la suveranitate"

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Vladimir Putin a intrat în campanie electorală. Acesta a susținut primul discurs în vederea alegerilor din martie 2024. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va face din Rusia o "putere suverană", în timpul unei alocuţiuni adresate duminică partidului de guvernământ, primul său discurs de campanie înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2024, potrivit AFP.

"Rusia va fi o putere suverană şi autosuficientă, altfel nu va mai exista deloc", a declarat Putin în faţa înalţilor oficiali ai partidului Rusia Unită reuniţi în congres pentru a-i susţine candidatura.

"Rusia nu poate, ca unele ţări, să renunţe la suveranitatea sa în schimbul câtorva cârnaţi şi să devină satelitul cuiva", a spus el, într-o aparentă referire la Ucraina.

Acuzând Occidentul că urmăreşte "să obţină prăbuşirea economiei şi sferei sociale ruse", el a cerut "forţelor patriotice" ale ţării să-şi unească eforturile în faţa "sarcinilor istorice" pe care le are Moscova.

"Împreună cu tot poporul rus, să apărăm suveranitatea, libertatea, securitatea Rusiei, tot ceea ce ne este drag, istoria noastră, cultura noastră, valorile şi tradiţiile noastre", a declarat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin este sigur de victorie



Vladimir Putin, a cărui ţară este vizată de o serie de sancţiuni occidentale şi care şi-a trimis soldaţii să atace Ucraina în 2022, şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a candida pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în martie 2024.

Realegerea sa este certă, orice opoziţie reală fiind eradicată metodic în Rusia în ultimii ani.

Şeful Rusiei Unite, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, l-a asigurat duminică de faptul că partidul său "va face totul" pentru a sprijini candidatura lui Vladimir Putin.

El a salutat faptul că Rusia a fost "capabilă să reziste presiunii colosale" din partea Occidentului. "Răspunsul la acţiunile adversarilor noştri au fost rezistenţa şi unitatea societăţii ruse", a spus el.

Potrivit fostului preşedinte, o victorie a lui Vladimir Putin în martie 2024 îi va permite "în sfârşit să se impună asupra forţelor care ameninţă securitatea şi suveranitatea" ţării, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel