"Din punct de vedere epidemiologic, la intrarea delegaţiei în Secţia Neonatologie s-au respectat regulile de igienă de bază şi măsurile prevăzute în ghidul de izolare a unităţii medicale pentru vizitare nou născutului, membrii delegaţiei echipându-se şi dezinfectându-se corespunzător. S-a efectuat inclusiv triajul epidemiologic şi niciun membru al delegaţiei nu prezenta semene de boală", se afirmă într-un comunicat transmis marţi de către conducerea unităţii medicale, citat de Agerpres.
Vizită scurtă
Potrivit sursei citate, vizita delegaţiei Vioricăi Dăncilă în Secţia Nou Născuţi a fost una scurtă, de aproximativ 5-7 minute.
"Dat fiind durata foarte scurtă a vizitei oficiale în secţie, considerăm că măsurile luate au fost cele corecte, timpul de contact fiind un factor esenţial în transmiterea unei infecţii. Deşi suntem în sezonul rece, numărul virozelor nu a impus până acum măsuri de restricţionare şi măsuri suplimentare de precauţie. După prima zi de viaţă, mamele şi personalul medical de îngrijire a nou născutului sănătos nu poartă masca în contact cu acesta, decât dacă prezintă semene de boală", se adaugă în comunicatul menţionat.
Mamele bebeluşilor, de acord cu vizita
"Salonul în care s-au realizat fotografiile avea copii cu peste trei zile de viaţă, copii sănătoşi, fără probleme de sănătate, care urmau să fie externaţi. Mamele copiilor din saloanele vizitate au fost înştiinţate anterior de vizita delegaţiei oficiale şi li s-a cerut acordul pentru filmarea şi fotografierea copiilor. Mămicile nu au avut nicio obiecţiune, ba chiar s-au arătat încântate de faptul ca doamnele ministru au ridicat în braţe doi dintre copii care plângeau, considerând acest lucru ca fiind o reacţie maternă umană", se arată în comunicatul spitalului.
Duminică, fostul premier, Viorica Dăncilă, însoţită de fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, au efectuat o vizită la Spitalul de Urgenţă din Focşani, în timpul căreia au fost fotografiate în timp ce ţineau în braţe doi copii, în secţia de Neonatologie. După postarea fotografiilor pe Facebook, au apărut foarte multe comentarii critice din partea mai multor persoane referitoare la faptul că în cursul vizitei la Neonatologie nu s-ar fi respectat protocolul medical pentru vizitatori şi s-ar fi pus în pericol viaţa micuţilor.
În cursul zilei de luni, un ONG din Iaşi a depus o sesizare la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea prin care solicită 'să se analizeze şi să se cerceteze condiţiile în care a avut loc această vizită şi dacă au fost respectate protocoalele epidemiologice şi de igienă astfel încât viaţa pacienţilor să nu fie pusă în pericol şi, de asemenea, să se ia măsurile care se impun împotriva celor care au permis acest lucru'. Reprezentanţii DSP Vrancea au precizat că la nivelul unităţii s-a constituit o echipă multidisciplinară care va analiza situaţia sesizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați