Data publicării:
Visul american al multora, spulberat. Amazon notifică angajații să se întoarcă la "munca de birou"
Gigantul american Amazon a decis să pună capăt politicii de lucru hibrid și să solicite angajaților să revină la munca de birou cu normă întreagă, începând din ianuarie, transmite BBC. Ce se întâmplă, totuși, cu drepturile angajaților? Cum motivează directorul general "marea revenire"?
Memoriul transmis angajaților
Noua politică a fost anunțată de Andy Jassy, directorul general al companiei, într-un memoriu adresat angajaților.
„Am decis să revenim la modul în care lucram înainte de apariția pandemiei de COVID-19”, le-a transmis Andy Jassy angajaților, subliniind că această decizie va permite angajaților să fie „mai bine pregătiți pentru a inova, colabora și a menține conexiunile între ei”.
În ciuda faptului că Amazon permitea anterior un program de lucru flexibil, care includea două zile de lucru de acasă, directorul general al companiei a fost mereu un sceptic în ceea ce privește munca la distanță, se mai arată în sursa citată.
De altfel, această schimbare a generat tensiuni în cadrul companiei, care angrenează peste 1,5 milioane de oameni la nivel global, în diverse roluri — angajați acu normă întreagă sau cu jumătate de normă.
Sursa: Freepik
Restrângerea dreptului la muncă versus "impactul negativ asupra culturii corporative"
Protestele nu au întârziat să apară. Angajații de la sediul central din Seattle au organizat anul trecut o manifestație împotriva restrângerii opțiunii de muncă de la distanță, implementată inițial în timpul pandemiei.
După acest protest, organizatorul a fost concediat, ceea ce a stârnit acuzații de represalii incorecte ("unfair retaliation"), însă conflictul și-a găsit competența de soluționare la autoritățile ce reglementează relațiile de muncă.
În mesajul său, Jassy și-a exprimat îngrijorarea cu privire la impactul negativ pe care politica de lucru flexibil o are asupra culturii corporative a Amazon. Compania, cunoscută pentru menținerea unei dinamici asemănătoare unei start-up, în ciuda creșterii sale rapide, risca să își dilueze această cultură prin adăugarea de straturi birocratice și lipsa interacțiunii constante între angajați.
Pentru a combate acest lucru, Jassy a creat o „cutie poștală pentru birocrație”, unde angajații pot depune plângeri legate de regulile inutile. De asemenea, a cerut managerilor să revizuiască structurile echipelor, astfel încât să supravegheze mai mulți angajați.
Pe lângă revenirea la birou cu normă întreagă, Amazon a anunțat că va introduce și sistemul de birouri comune (hot-desking) în Statele Unite, permițând angajaților să lucreze de la domiciliu doar în situații excepționale, cum ar fi probleme de sănătate sau urgențe domestice: „Așteptarea noastră este ca oamenii să fie prezenți la birou, în afara unor circumstanțe excepționale”, a adăugat Jassy.
Sursa: Pexels
Apogeul muncii la distanță
Munca la distanță a atins apogeul în timpul pandemiei, când multe companii și-au trimis angajații să lucreze de acasă. Deși multe companii au început să recheme personalul la birou în 2022, procesul de revenire nu a fost complet.
Potrivit unui studiu realizat de economiștii Jose Maria Barrero, Nicholas Bloom și Steven J. Davis, aproximativ 12% dintre angajații cu normă întreagă din SUA continuau să lucreze exclusiv de acasă până în vara acestui an, iar 27% aveau politici hibride.
Deși JP Morgan și alte corporații importante, cum ar fi UPS și Dell, au cerut și ele angajaților să revină la "munca de birou" cu normă întreagă în acest an, unii experți consideră că aceste măsuri nu reprezintă neapărat o schimbare generalizată a politicilor de muncă: „Pentru fiecare companie care renunță la lucrul de acasă, există altele care par să-l extindă, doar că acestea nu ajung la fel de des în atenția mass-media”, a explicat profesorul Nicholas Bloom de la Universitatea Stanford, informează BBC.
Memoriul adresat angajaților: https://www.aboutamazon.com/news/company-news/ceo-andy-jassy-latest-update-on-amazon-return-to-office-manager-team-ratio.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News