Data publicării:
Virgil Popescu: Să excludem din PNL parlamentarii care semnează suspendarea președintelui Iohannis
Virgil Popescu, ministrul demis al Energiei, a condamnat 'fățărnicia AUR' care dorește suspendarea președintelui Klaus Iohannis. De asemenea, a cerut BEX PNL excluderea parlamentarilor care semnează această 'tentativă de a zgudui democrația'.
'Stiu ca traversam o perioada delicata, in care, din pacate, durerea unora este exploatata in mod cinic de persoane fara scrupule. Care, culmea, se dau “apostolii” natiunii si a celor “napastuiti”.
In mod agresiv, de multe ori, prin stilul lor strident incearca sa isi ascunda adevaratele intentii: sa destabilizeze Romania! Si astazi au mai facut un pas in a crea o noua falie in societate: demararea procedurilor de suspendare a presedintelui.
Fara un motiv real. Asa…pe vorbe! Condamn aceasta fatarnicie politica pusa in scena de cei de la AUR! Si, totodata, le-am cerut colegilor din BEX sa fie de acord sa ii excludem din partid pe parlamentarii PNL care semneaza aceasta tentativa de adancire a crizei si de a zgudui democratia.
Regret ca au existat momente cand si alti colegi de pe scena politica au preferat sa se “faca frate cu…” crezand ca vor trece puntea, cand…din pacate…au pus doar umarul la “scufundarea” Romaniei.
P. S. Intrebare retorica: Cum poti avea alegeri anticipate si totodata sa suspenzi si Presedintele Romaniei?!?', a scris Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.
Mesaj din PSD: Suspendarea lui Iohannis, discutată în momentul în care vine şi USR în acest demers
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că, în momentul în care USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, social-democraţii vor discuta şi ei acest subiect în forurile de conducere şi vor lua o decizie.
Văd în discuţii din ultimele săptămâni acest subiect. Nu a fost pe ordinea de zi astăzi a Consiliului Politic Naţional, dar, sigur, dacă domnul Cioloş vine şi aduce şi dânsul în discuţie acest lucru, putem discuta de ce să se întâmple lucrul acesta. După ce nu avem Guvern, probabil că ar fi, din viziunea unora, necesar să nu avem nici preşedinte. Hai să îl vedem pe domnul Cioloş. (...)
Dacă vine domnul Cioloş să susţină acest demers, în mod sigur vom face o şedinţă de urgenţă a Consiliului Politic Naţional să clarificăm punctul de vedere al PSD', a afirmat Grindeanu, întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, cum vede un demers înspre procedura de suspendare din funcţie a şefului statului.
El a adăugat că PSD va lua în acest sens o decizie având pe masă argumentele pro suspendare, venite din partea iniţiatorilor demersului, posibil AUR şi USR, şi cele anti.
'În momentul în care vine şi USR lângă demersul iniţiat de alţii, în mod sigur va fi o temă pe care să o luăm în discuţie'
'Noi vă spunem de şapte ani că Iohannis nu e potrivit pentru a conduce România. Noi, PSD. O majoritate, şi în 2014, şi în 2019, de români au hotărât că e potrivit. Ne cereţi tot nouă acum, cei care vă spunem de şapte ani că nu e potrivit, să părem că noi nu suntem de acord. Nu. Noi vrem să cântărim foarte bine acest demers, pentru că am mai făcut două de acest tip, în 2007 şi 2012, şi nu au fost încununate de succes. Ce încerc eu să spun acum este că în momentul în care vine şi USR lângă demersul iniţiat de alţii, în mod sigur va fi o temă pe care să o luăm în discuţie', a explicat Sorin Grindeanu.
AUR demarează procedura de suspendare a lui Iohannis
AUR a anunțat, luni, că demarează procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Membrii AUR strâng semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. „Românii vin și ne roagă să-l dăm jos pe Iohannis. O vorbă românească spună că peștele se împute de la cap. Este momentul!”, a spus, luni după-amiază, George Simion.
„Azi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunțam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîțu, anunțăm azi inițierea procedurilor pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis mai mulți parlamentari de la mai multe partide că vor semna procedura de suspendare și vom apela la sutele de mii de români care ne contactează și ne roagă să-l dăm jos pe Iohannis”, a zis George Simion.
De precizat că acesta a mai spus că referendumul pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis ar putea avea loc simultan cu alegerile anticipate, posibile după ce Parlamentul va fi respins și a doua variantă de Guvern. „Odată cu alegerile anticipate, trebuie să mergem și la referendum pentru demiterea președintelui. Vom merge către români și îi vom ruga să semneze. AUR va strânge semnături în fiecare localitate din țară. Și în diaspora! Vom merge până la capăt și sperăm ca celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate! Postul de la Palatul Cotroceni să devină cât mai repede vacant! Invităm toate formațiunile să ni le alăture acestui demers”, a mai spus George Simion.
„Noi pregătim tabele pentru ziua de mâine, pentru ceilalți parlamentari. Au semnat deja și parlamentari de la PNL. Mergem până la capăt!”, a reiterat George Simion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News