Data publicării:
Violențe la CNA: S-a forțat intrarea în clădire. Dide, amendat după îmbrânceli cu jandarmii
Scandal monstru în fața sediului CNA. A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a opri un grup de protestatari să intre în instituție.
Scandalul iscat de suspendarea pentru câteva minute a emisiei Realității Tv a dus și la violențe fizice. Un jandarm din corpul care asigură paza la intrările sediului CNA a declarat că astăzi, la ora 11.00, un grup de zece protestatari a ajuns la intrarea principală a clădirii, hotărât să intre în instituție.
Citește și: CE Oltenia, grevă. Borza: Ce NU a spus nimeni până acum
În câteva momente, au apărut mai mulți jandarmii care au creat un cordon pe scările CNA-ului pentru a li se opune. De la scandari împotriva Consiliului Național al Audiovizualului până la violențe nu a mai fost decât un pas. Unul dintre oamenii legii susține că cei prezenți au început să se îmbrâncească cu forțele de ordine și să arunce cu diverse obiecte și cu bulgări de zăpadă în ușile de sticlă de la intrarea în instituție.
Jandarmul a declarat că cel mai impulsiv a fost Dide care, la un moment dat, s-a împins într-unul din jandarmi. Cei aflați la fața locului au fost legitimați, iar Cristian Dide a primit o amendă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Citește și: Salarii uriașe pentru românii din diaspora
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News