Ungaria a decis să ridice un gard la graniţa sa cu Serbia pentru a închide aşa-numita rută balcanică folosită în 2015 de sute de mii de migranţi plecaţi din Orientul Mijlociu pentru a ajunge în Europa Occidentală.
În baza unui acord încheiat în 2016, Uniunea Europeană se bazează pe Ankara pentru a reduce numărul sosirilor de refugiaţi în Europa. Turcia, care găzduieşte 3,6 milioane de refugiaţi sirieni, a ameninţat cu deschiderea porţilor pentru a le permite migranţilor aflaţi deja pe teritoriul său să plece spre Europa în cazul în care UE critică în continuare ofensiva armată turcă din nordul Siriei.
Următoarele săptămâni vor decide ce face Turcia cu aceşti oameni. Ea îi poate îndrepta către două direcţii: fie îi întoarce spre Siria, fie le dă drumul spre Europa. Dacă Turcia alege a doua opţiune, aceşti oameni vor sosi la frontiera sudică a Ungariei în număr mare, a continuat şeful executivului ungar, care a adăugat că Uniunea Europeană ar trebui să furnizeze fonduri suplimentare pentru a contribui la reconstrucţia oraşelor siriene.
Viktor Orban a precizat că în prezent există aproximativ 90.000 de persoane pe ruta balcanică de migraţie, însă numărul acestora ar putea depăşi 100.000 în scurt timp.
Budapesta a criticat constant politicile Uniunii Europene în domeniul migraţiei. La finalul lunii septembrie, şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto declara că politicile "iresponsabile şi dăunătoare" ale Bruxellesului au avut ca rezultat sosirea a milioane de migranţi ilegali pe continent, mulţi dintre ei murind în Marea Mediterană în tentativa lor de a ajunge în Europa. El a ţinut să evidenţieze că peste 300 de persoane au murit în mai mult de 30 de atacuri teroriste comise de persoane cu un trecut migratoriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024