Viitorul smartphone-urilor: Telefonul care se împachetează de trei ori și ecranul rulant
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Primele dispozitive mobile care se îndoaie sau împachetează sunt deja lansate pe piață, însă viitorul este mult mai promițător.

Primele dispozitive mobile care se îndoaie sau împachetează sunt deja lansate pe piață, însă viitorul este mult mai promițător, conform The Verge. Telefoanele precum Samsung Galaxy Fold și Huawei Mate X au impresionat la prima vedere, dar utilizarea lor a fost departe de așteptările utilizatorilor.

În timp ce companiile experimentează noi concepte de dispozitive mobile, compania TCL a lansat două prototipuri care prezintă modul în care vor arăta smartphone-urile în viitor: un telefon de 6,65 inch care se deschide de trei ori, într-o tabletă de 10 inch, și un concept foarte timpuriu de dispozitiv care se glisează.

Trei despachetări = o tabletă

 (w670)

(w670)

TCL a previzualizat telefonul-tabletă la CES, însă nu era funcțional pe atunci. Jurnaliștii The Verge au primit o unitate funcțională. Telefonul împachetat se aprinde, are un ecran care funcționează și are un sistem de operare Android.

Dispozitivul este încă doar demonstrativ, însă formează o idee despre acest concept. Spre deosebire de Galaxy Fold sau Mate X, acest telefon care se împachetează de trei ori este primul model care are sens: transformă smartphone-ul într-o tabletă, nu doar într-un telefon mai lat.

Odată despachetat, conceptul TCL are un ecran de 10 inch, mai mare decât un iPad. În plus, acesta poate fi desfăcut de doar două ori, mod perfect pentru citit pe două pagini. Mai mult decât atât, al treilea ecran poate fi folosit drept suport pentru celelalte două.

Ecran glisant

 (w670)

(w670)

Celălalt concept TCL este în mare parte nefuncțional, însă este foarte inovativ. Telefonul se glisează, lățindu-se într-o tabletă. Față de primul model, care avea un ecran funcțional, acest prototip nu are decât o bucată de hârtie în loc de display. Cu toate acestea, TCL a prezentat un model motorizat, la care lucrează în Japonia.

Avantajele telefonului glisant sunt faptul că este mult mai subțire decât telefoanele care se împachetează și că elimină crestăturile vizibile specifice acestor dispozitive.

În realitate, suntem departe de momentul în care aceste telefoane se vor răspândi precum smartphone-urile de la începutul anilor 2010. În plus, există posibilitatea ca alte tehnologii să rezolve problemele din acest moment ale dispozitivelor care se împachetează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel