Victor Negrescu anunță o dublă reușită privind aderarea la Schengen: Am izolat Austria! / Ce ar putea păți Karner în sala de vot
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Europarlamentarul Victor Negrescu a transmis un mesaj privind aprobarea în Parlamentul European a Pactului pentru Migrație și Azil și ridicării de către Parlamentul din Țările de Jos a vetoului impus Bulgariei.

Victor Negrescu, europarlamentar PSD, anunță pe pagina sa de Facebook o dublă reușită privind aderarea României la Spațiul Schengen. Pe de o parte vorbește de adoptarea Pactului European privind Azilul și Migrația, iar pe de altă parte de ridicarea vetoului pentru Bulgaria de către parlamentul din Țările de Jos.

„Prin discuțiile purtate astăzi în Parlamentul olandez și ridicarea vetoului impus Bulgariei, am izolat Austria. Iar prin aprobarea Pactul European pentru Migrație și Azil am destructurat argumentele lor. Aceasta a fost mereu strategia noastră.

Comisia pentru Justiție și Securitate din Parlamentul olandez a discutat despre poziția guvernului și nimeni nu a pus sub semnul întrebării ridicarea veto-ului privind Bulgaria.

După ce am trecut această etapă importantă în parcursul nostru de aderare la spațiul Schengen, urmează negocierile finale pentru a seta modul în care putem atinge acest obiectiv“, a scris Victor Negrescu.

CITEȘTE ȘI       -      EXCLUSIV  Nehammer vs. acordul „istoric“ privind migrația. Tomac: Sunt rezervat cu privire la un efect pozitiv. Austria obișnuiește să inventeze reguli în timpul jocului

Austria a fost izolată

Victor Negrescu a evidențiat mișcarea făcută de Olaf Scholz atunci când s-a votat deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova, atunci când Viktor Orban ar fi fost invitat la cafea în afara sălii de ședință. Potrivit Politico, mesajul i-ar fi fost adresat în fața celorlalți omologi europeni.

„Tradițional, atunci când un stat rămâne izolat, caută o soluție de compromis. Una dintre soluții, după modelul ultimelor decizii din Consiliul European, ar fi ca reprezentantul Austriei să iasă din sală.

Am încredere în Comisarul social-democrat pentru afaceri interne, Ylva Johansson și în guvernul social-democrat spaniol, care deține președinția Consiliului UE, și sunt convins că se vor găsi cele mai bune soluții pentru deblocarea situației“, a mai scris Negrescu.

Uniunea Europeană a ajuns la un acord care va schimba semnificativ modul în care blocul limitează intrarea migranților, îi mută pe migranți între țările UE și face mai eficientă deportarea solicitanților de azil care nu au avut succes.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a descris acordul ca fiind istoric. Negociatorii din Parlament, Consiliu și Comisie au lucrat toată noaptea pentru a ajunge la un consens privind revizuirea procedurilor de azil ale UE, semnalând o schimbare spre dreapta după ani de încercări eșuate de a ajunge la reguli care să satisfacă atât țările de la granița care solicită ajutor în gestionarea solicitanților de azil, cât și țările interioare care susțin că prea mulți migranți ajung într-o țară UE și apoi se deplasează către altele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel