Vicepremierul Sorin Grindeanu, interimar la Ministerul Agriculturii - surse
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României
Sorin Grindeanu, vicepremier în Guvernul Ciucă, dar şi ministru al Transporturilor, ar urma să preia interimatul la Ministerul Agriculturii, conform unor surse politice. 

Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al Transporturilor, urmează să fie numit ministru interimar al Agriculturii, mai ales că în calitatea de vicepremier are în coordonare agricultura, declară pentru Mediafax surse politice. 

Funcția de ministru al Agriculturii a devenit vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu.

Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.

Prima reacţie a lui Chesnoiu 

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru - nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!Doamne ajută!”

Marcel Ciolacu, reacţie după demisia ministrului Chesnoiu

Marcel Ciolacu a transmis recția sa după demisia lui Adrian Chesnoiu: "Apreciez gestul de demnitate politică făcut de Adrian Ionut Chesnoiu, care a ales cea mai onorabilă cale de a-și apăra numele și reputația profesională. Performanțele profesionale ale lui Adrian Chesnoiu, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială. Le apreciez în mod deosebit și îi mulțumesc pentru efortul depus și rezultatele obținute. Am convingerea că Adrian Chesnoiu va reuși să-și apere cu succes onoarea și că va reveni în serviciul public!"

„Chestiunea aceasta privind concursurile se întâmplă ca la „dictatorul” Dragnea. În toată țara, în lungul și latul patriei, știți bine, se lucrează la partid. Când partidul vine la putere îți dă o sinecură, deci nimic deosebit. La fel și omul, avea nevoie de colaboratorii săi în concursuri, în zona asta. Văd că la unii se întâmplă acest fapt, la alții nu. Și doamna Clotilde, știți că și-a aranjat purtătorul de cuvânt, la dânsa este ok! S-a rezolvat, înseamnă că nu a fost nimic.

E interesantă mișcarea, se tot anunță că se reia războiul româno-român, e binevenit acum. Dacă luau un alt ministru PSD-ist, recunoscut pentru incompetența sa, acesta de la șosele și drumuri, nu ziceam nimic. Însă la Chesnoiu... Chiar știe meserie!”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, într-o intervenție în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel