Data publicării:

Vicepreședinte PMP: Sub nicio formă nu o vom susține pe Elena Udrea

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Vicepreședintele Partidul Mișcarea Populară, organizația Piatra Neamț, Ionuț Moroșanu, a declarat, într-o conferință de presă că nu o vor susține pe Elena Udrea la alegerile parlamentare din 2016.

"Din câte știu, și-a dat demisia din PMP și sub nicio formă nu vom susține o eventuală candidatură a sa pentru Parlament", a spus vicepreședintele PMP Piatra Neamț. 

PMP insistă pe tineri și promovarea unor membri care nu au mai făcut politică, pentru că se consideră, din punctul de vedere al celuilalt vicepreședinte de la Piatra Neamț, Cristian Sauciuc, faptul că "actuala clasă politică este vinovată pentru că în România nu se întâmplă nimic bun", scrie ziarulceahlăul.ro

Ionuţ Moroşanu a mai spus că PMP nu este de acord cu noua lege electorală prin care primarul este ales din primul tur, pentru că, în opinia sa, o astfel de procedură nu respectă voinţa populaţiei: "Îl întreb pe domnul Iohannis: ce se întâmpla dacă preşedintele ţării era ales din primul tur? Cum ar fi arătat asta pentru politica şi justiţia românească?".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel