Vezi cum arată cel mai nou sediu Google, din Tel Aviv
Designul noului sediu Google iese din convențional, etalând o arhitectură unică la fiecare etaj a căror îmbinare stimulează creativitatea angajaților. Mărturie a acestei concepții fabuloase stau primele fotografii publicate de către reprezentanții Google.
În luna decembrie a anului trecut, Google s-a instalat în noul sediu, la Tel Aviv. Camenzind Evolution, companie cu care Google a mai colaborat și în trecut, împreună cu arhitecții Setter Architects și Studio Yaron Tal, au făcut o treabă grozavă, după cum reiese din fotografiile publicate de reprezentanții Google.
Întins pe opt etaje și pe o suprafață de 850.000 de metri pătrați în Turnul Elektra, sediul Google din Tel Aviv, cu vedere uimitoare asupra orașului, cuprinde birourile destinate departamentelor de vânzări, marketing și inginerie. Fiecare etaj are o arhitectură unică și este gândit în funcție de o temă anume. Așa se face că, noul sediu Google îmbină armonios mai multe stiluri arhitecturale, conceptul fiind gândit pentru a stimula creativitatea angajaților. Copaci, mese de picnic, arhitectură futuristă, elemente de design urban, bănci și un tunel care unește cele opt etaje între ele fac ca noul sediu Google să fie cu adevărat fabulos.
Doar 7 din cele 8 etaje închiriate în Electra Tower sunt, de fapt ocupate de către Google. Cel de-al optulea etaj este dedicat pentru un nou "Campus", care a fost, de asemenea, deschis în decembrie de către primul-ministru israelian. "Campus Tel Aviv", creat de Google pentru antreprenori, este un nou loc de întâlnire pentru antreprenori și pentru dezvoltatori, fiind al doilea "Campus" Google la nivel mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News