Veste bună pentru pensionari. În ce condiții pot fi recalculate pensiile
Pensia poate fi recalculată, în anumite situaţii, chiar dacă această deja a fost stabilită, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, notează avocatnet.ro .
„Pensionarii pentru limita de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii", scrie în actul normativ menţionat.
Recalcularea poate fi cerută oricând după ieşirea la pensie, potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, dacă persoana în cauză obţine venituri pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale. Concret, legea nu impune realizarea unui stagiu minim de cotizare (după pensionare) pentru solicitarea recalculării, iar acest lucru poate fi făcut după fiecare stagiu. Cererea de recalculare se obţine de la casele teritoriale de pensii şi se depune tot acolo.
Citește și: Pensie Diaspora. Totul despre drepturile românilor din străinătate
Cine poate cumula pensia cu salariul
Potrivit Legii nr. 263/2010, mai multe categorii de persoane pot sa cumuleze pensia cu venituri pentru care plata CAS este obligatorie. Mai exact, este vorba de:
- pensionarii pentru limita de varsta;
- nevazatorii;
- pensionarii de invaliditate (gradul III) si copiii pensionari de urmas incadrati in gradul III de invaliditate;
- copiii pensionari de urmas, pana la 16 ani sau, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, pana la cel mult 26 de ani.
Totodata, sotul supravietuitor care beneficiaza de pensia de urmas poate s-o cumuleze cu venituri din activitati profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, daca acestea nu depasesc 35% din castigul salarial mediu brut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News