Nicolas Maduro vrea să plătească pentru vaccinuri împotriva Sars-Cov-2 cu PETROL
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Venezuela vrea să plătească pentru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus cu petrol.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a propus ca ţara sa să plătească pentru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus cu petrol, chiar dacă a oferit puţine detalii despre cum ar funcţiona o astfel de schemă, informează Reuters.

Exporturile de ţiţei ale acestui stat membru al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au scăzut la cele mai reduse niveluri din ultimele decenii de când Washingtonul a sancţionat compania petrolieră de stat a Venezuelei, în 2019, suspendând exporturile venezuelene către SUA şi descurajând mulţi alţi clienţi să cumpere petrol din această ţară, relatează Agerpres.

"Nu vom implora pe nimeni"



Maduro a declarat că Venezuela încearcă să plătească vaccinurile din partea mecanismului COVAX al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) - mecanism ce oferă acces la vaccinuri pentru ţările sărace - atât prin fondurile venezuelene din alte ţări îngheţate din cauza sancţiunilor, cât şi prin transporturi de petrol.

"Venezuela are petroliere şi are clienţi care vor să cumpere petrolul nostru", a spus Maduro într-un discurs susţinut la televiziunea de stat. "Suntem deja pregătiţi pentru (schema) petrol în schimbul vaccinurilor, însă nu vom implora pe nimeni", a adăugat el.

Ce vaccinuri sunt folosite în Venezuela



Venezuela a primit doze de vaccin de la aliaţii săi Rusia şi China. Guvernul şi opoziţia sunt în negocieri cu Organizaţia Panamericană pentru Sănătate (PAHO) asupra accesului Venezuelei la vaccinuri livrate prin mecanismul COVAX, însă guvernul de la Caracas a declarat săptămâna trecută că nu va accepta vaccinul AstraZeneca, unul dintre principalele seruri livrate prin COVAX în America Latină.

Washingtonul îl consideră pe Maduro - a cărui ţară a intrat în colaps economic de când el a preluat puterea, în 2013 - drept un dictator care a manipulat alegerile prezidenţiale din 2018 şi care a încălcat drepturile omului prin persecuţiile declanşate împotriva disidenţilor. La rândul său, Maduro susţine că Washingtonul urmăreşte să-l înlăture de la putere printr-o lovitură de stat pentru a controla rezervele de petrol ale Venezuelei, cele mai mari din lume, potrivit unor estimări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel