Venezuela îl sprijină pe Evo Morales, președintele fugar al Boliviei
Venezuela repudiază și denunță categoric în fața comunității internaționale ”groteasca lovitură de stat care a avut loc în Statul Plurinational Bolivia împotriva președintelui său constituțional, Evo Morales Ayma”, conform unui comunicat de presă primit la redacție.
Conform documentului, ”de-a lungul celor trei săptămâni de la alegerile de pe 20 Octombrie, o operațiune sofisticată organizată de sectoarele rasiste radicale ale opoziției politice, mass-mediei private, ambasada SUA și Organizația Staelor Americane, a încercat să întoarcă în timp societatea biliviană în vremuri de dictaturi și politici neoliberale, să privatizeze resursele naturale ale populației boliviene și să o supună proictelor casei Albe și a corporațiilor transnaționale.”
Venezuela cere ca statele lumii ”să nu rămână impasibile în fața acestui ultraj împotriva democrației și a instituțiilor unei țări, al cărui Guvern de aproape 14 ani a asigurat pacea socială, determinată de o creștere economică remarcabilă, care este rezultatul salvării suvernanitații naționale a resurselor naturale, ceea ce a făcut posibilă garantarea coeziunii și incluziunii sociale a populației sale, dintotdeauna discriminată și fracturată.”
Mesajul oficialilor venezueleni amintește că ”președintele Nicolas Maduro, Guvernul Bilivian și Poporul Venezuelean însoțesc poporul bolivian frate, în luptele actuale pentru apărarea suveranității sale, a democrației și a dreptului său de a trăi în pace”, cerând totodată ca ”sectoarele loviturii de stat să abandoneze comportamentul violent și confiscarea forțată a instituțiilor, să respecte integritatea fizică și viața funcționarilor publici care sunt hărțuiți, inclusiv președintele Evo Morales și echipa sa de guvernare, precum și a cetățenilor care demonstrează pentru a sprijini guvernul constituțional.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News