Vaticanul introduce noi măsuri de securitate după scandalul Vatileaks
Clerul şi angajaţii Vaticanului vor primi un nou card de identitate, care conţine un microcip cu dispozitiv de urmărire, pentru a nu se repeta scandalul Vatileaks. Scandalul a izbucnit în ianuarie 2012, când majordomul Papei Benedict al XVI-lea , Paolo Gabriele, a fost acuzat că a furat documente confidenţiale.
Autor: Carmen BăroiuAu fost introduse deja controale mult mai stricte pentru oricine doreşte să aibă acces la fotocopii ale arhivelor, dosarelor şi documentelor Sfântului Scaun.
Apartamentele papale, care includ şi locuinţa lui Papa Benedict al XVI-lea şi birouri ale staff-ului său personal din interiorul Palatului Apostolic, sunt interzise celor care nu au autorizaţie strictă.
Preotul sloven, Mitja Leskovar, un expert anti-spionaj poreclit “Mons 007”, se ocupă cu implementarea noilor proceduri de securitate care se aşteaptă să fie introduse în luna ianuarie a anului viitor.
Leskovar este responsabil pentru transmiterea documentelor confidenţiale între Vatican şi călugării papali sau diplomaţii din interiorul Secretariatului de Stat şi, de asemenea, supraveghează toate cererile de fotocopiere a documentelor din cadrul secretariatului.
Toţi membrii personalului din interiorul Vaticanului se vor supune controalelor mai stricte, care vor permite superiorilor lor să supravegheze fiecare moment când aceştia vor intra sau ieşi din Vatican.
Aceste măsuri de securitate stricte au fost făcute publice după ce Claudio Sciarpelletti, expertul IT care este acuzat de complicitate în scandalul Vatileaks, a făcut sâmbătă recurs la condamnarea primită.
Sciapelletii a fost condamnat în luna noiembrie ca fiind complicele majordomului Papei Benedict al XVI-lea, care a fost condamnat pentru “furt agravat” de documente confidenţiale, documente care au apărut în ziarele italiene, inclusiv scrisori personale adresate Papei.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi a declarat că aceste măsuri de securitate au fost luate în considerare de mai mulţi ani însă a spus că nu ştie exact când vor fi implementate, relatează ziarul britanic “ The Daily Telegraph”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News