Printre cei ale căror trăsături de caracter sunt surprinse în versurile lui Vasile Groza se află Radu Beligan, Rareș Bogdan, Marius Tucă, Mihai Constantinescu, Marius Țeicu, Corina Chiriac, Florin Călinescu, Florin Piersic și Adrian Enescu.
Desigur, și fiica sa – Loredana - își găsește un loc special în paginile cărții. Iată acrostihul dedicat artistei.
Lăsând copilăria nimănui,
Oprită de destin la o răscruce
Râvnind la cheia succesului,
Evoluția ei, faimă îi aduce.
Dotată cu un har dumnezeiesc,
Ajunsă-n vârf de piramidă,
Norocul, visele-mplinesc
Așa o lume-ntreagă putut-a s-o cuprindă,
Gemenii zodiei n-o lasă-n pace,
Râde, cântă și dansează.
Orizontul, cât cuprinde, se desface.
Zările de aur, chipu-i luminează.
Aștrii din sclipiri, ceru-nseninează!
[citeste si]
Deși avea talent la a compune poezii încă din tinerețe, Vasile Groza s-a apucat serios de scris odată cu apariția nepoatei sale, Elena – fiica Loredanei, pentru care atunci când era mică a scris povești și poezii. Când Elena a crescut, Vasile Groza a început să scrie piese de teatru pentru copii, iar textele sale au fost transformate adesea în serbări școlare de elevi la clasele primare.
"Acrostihuri cu punctul pe I" este lansată la editura Destine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol