Data publicării:

Vasile Popa, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, condamnat la închisoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vasile Constantin Popa, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Instanţa supremă la şase ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de mai multe fapte de corupţie.

În acelaşi dosar au fost achitaţi definitiv Gabriel Mihalache, fost şef al Serviciului de Medicină Legală Bihor la data faptelor, şi Florian-Alin David, administrator al unei firme. Pe 22 decembrie 2014, procurorii DNA anunţau că au dispus trimiterea în judecată a lui Vasile Constantin Popa, fiind este acuzat de luare de mită, şantaj, instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, abuz în serviciu (3 infracţiuni), distrugere de înscrisuri (3 infracţiuni), favorizarea făptuitorului (3 infracţiuni), trafic de influenţă. În dosar au fost deferiţi justiţiei şi Gabriel Mihalache şi Florian-Alin David.

În perioada 2011-2014, Vasile Popa, preciza DNA, a primit de la un denunţător diferite foloase necuvenite, constând în principal în plata periodică (de circa 2 - 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro. DNA arăta că denunţătorul i-a construit şi amenajat lui Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii nepatrimoniale de care a beneficiat magistratul. Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care Vasile Popa le-a primit de la denunţător este de circa 50.000 euro, se arată în comunicat. 'În schimbul foloaselor remise, inculpatul Popa urma să protejeze activitatea infracţională a denunţătorului şi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu (...), constând în conducerea şi coordonarea directă a activităţii de urmărire penală a PT Bihor.

Astfel, legal şi conform atribuţiilor de serviciu, prim-procurorul Popa ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a denunţătorului, implicat în activităţi evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului', susţin procurorii. Anchetatorii au constatat că, în perioada 2013-2014, Vasile Popa a constrâns o persoană să îi remită o sumă de bani, prin ameninţarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune în cazul în care nu i-ar remite 7.700 lei, reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior.

Sursa citată subliniază că, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, prim-procurorul şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin aceea că a distrus un alt rechizitoriu întocmit de PJ Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru trei persoane care fuseseră învinuite în acel dosar. 'La 31 ianuarie 2011 a fost întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunându-se trimiterea în judecată a celor trei persoane, rechizitoriul fiind confirmat de prim-procurorul adjunct al PJ Oradea. În 2009, inculpatul Popa, în calitate de prim-procuror al PJ Oradea, a rupt un act de sesizare a instanţei din 11.08.2009, întocmit de un alt procuror, ce privea o persoană cercetată pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice.

Ulterior, Popa a dispus ca un alt procuror să-i aplice persoanei respective sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei, împiedicând astfel cursul justiţiei şi determinând stoparea procesului penal', mai spunea DNA. În aprilie 2014, Vasile Popa l-a determinat pe Gabriel Mihalache, în calitate de şef al Serviciului de Medicină Legală Bihor, să-şi dea acordul pentru prelevarea de organe de la victima unei agresiuni, care era în moarte cerebrală, într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale. În 2011, Vasile Popa a perceput de la Florian David foloase necuvenite, constând într-un autoturism marca Volvo, în valoare de aproximativ 26.900 euro, iar în schimb i-a promis că intervine şi chiar a intervenit la procurori aflaţi în subordinea sa în scopul rezolvării dosarelor penale pe care acesta le avea la PJ Beiuş, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel