Vasile Blaga, interceptat în dosarul şpăgilor din vămile de la graniţa cu Serbia
Procurorii DNA au monitorizat, în ancheta legată de şpăgile de la vămile aflate la graniţa cu Serbia, şi convorbirile telefonice ale oamenilor cheie din sistem – Radu Mărginean, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi a lui Aurel Mătiuţ, şef al Direcţiei Regionale Vamale Timişoara în perioada monitorizată.
Puţinele stenograme care au fost desecretizate şi sunt depuse ca probe în instanţă în dosarele corupţiei din vămi arată faptul că erau extrem de precauţi în discuţiile telefonice şi preferau să vorbească lucrurile importante doar faţă-n faţă, scrie pressalert.ro.
În 21 decembrie 2010, SRI a interceptat discuţiile purtate între Aurel Mătiuţ, fostul ministru de Interne Vasile Blaga şi Radu Mărginean.
Dimineaţa, la 08.56, Vasile Blaga l-a sunat pe Mătiuţ şi au avut un scurt dialog, stabilind să se întâlnească.
Aurel Mătiuţ: Alo.
Vasile Blaga: Da, Relu.
AM: Să trăiţi, dom’ ministru. Dom’ ministru când veniţi acasă?
VB: Numai joi seara acas’, că-i moţiunea
AM: Ăhă! Au! Ş-atunci cum…
VB: Vineri sunt acas’. La Petreni.
AM Vineri?
VB Da,da.
AM Păi bun, vin vineri, dom ministru!
VB Bine, bine. Te pup
AM Bine, mulţumesc mult. Trăţi dom’ ministru.
La ora 13,24, Aurel Mătiuţ l-a sunat pe Radu Mărginean pe care l-a întrebat dacă va ajunge în vestul ţării să discute pentru că are probleme prin zonă.
Aurel Mătiuţ: Auzi, cu reorganizările astea o fi ceva?
Radu Mărginean: Eu..
AM: Că…
RM: Eu de aia am fost la şefi marţi şi miercuri şi sper că e ok. O să-ţi spună (Vasile Blaga, n.a) şi ţie ce-a vorbit.
AM: Aha.
RM: Na
AM: Da, da, da. C-am înţeles că ăl mare de tot a zis: Nu!
RM: Păi mă gândesc. O să-şi spună şeful mai multe vineri.
AM: Bun! Bine.
RM: Am vorbit eu cu el! Ştie mai multe.
AM: Bine, bine Radu. Oricum ne mai auzim până la Crăciun.
RM: Sigur că da.
AM: Te pup. Ciao.
RM: Te pup. Ciao.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News