Vara se întoarce în septembrie. Anunțuri de ultimă oră de la meteorologi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Meteorologii anunță o încălzire a vremii.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), miercuri, 7 septembrie, vremea se va încălzi, astfel că în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, în special ziua în zonele montane şi submontane, în nord-vest, în centru şi în extremitatea de sud-est, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade Celsius. În București, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, trecător cu unele înnorări mai ales după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Joi, 8 septembrie, va fi cald în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 grade Celsius, cu valori uşor mai scăzute pe litoral, iar cele minime se vor situa în general între 10 şi 18 grade Celsius. În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. 

Vineri, în vestul şi nord-vestul ţării valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă, iar în rest vremea se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii septembrie. În București, vremea va fi caldă, iar cerul variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice, potrivit Antena 3.

 

 

Citește și...

Gabriela Băncilă: Anul agricol 2021-2022, unul dintre cei mai secetoși din istorie

 

Gabriela Băncilă, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.

„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă, director ANM.

„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.

Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă, director ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel