Data publicării:

Vânzări record de energie pentru Hidroelectrica

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Hidroelectrica
Hidroelectrica

Energia vândută de Hidroelectrica la bursă a atins preţul record de 239,11 lei/MWh, în cadrul licitaţiilor organizate în zilele de 6 şi 7 decembrie, compania obţinând venituri de 36 de milioane de lei, informează, Euro Insol, administratorul judiciar.

 După ce Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a denunţat contractele bilaterale cu traderii, compania a realizat pe piaţa concurenţială venituri cu circa 37 de milioane de euro mai mari decât dacă ar fi vândut aceeaşi cantitate de energie către traderi, cu preţul de 130 lei/MWh.

"Diferenţa dintre preţul cu care Hidroelectrica vinde acum energia produsă şi preţul din contractele bilaterale care au fost denunţate după intrarea în insolvenţă, se apropie de 110 lei/MWh şi este posibil să crească, având în vedere condiţiile hidrologice prognozate pentru anul 2013. Astfel, tranzacţiile transparente, încheiate la preţurile pe piaţa concurenţială, reduc semnificativ pierderile provocate Hidroelectrica de seceta prelungită, care are ca efect realizarea unei producţii de energie de nici 12 TWh în 2012, faţă de 17,6 TWh, cât este producţia dintr-un an mediu hidrologic", a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol.

Au fost tranzacţionate cu succes cinci pachete de energie, reprezentând o cantitate de 153 GWh, cumpărătorii fiind Electrica Furnizare, GDF Suez şi RE Power Generation.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel